Aderare UE

Robert Fico: Viața în UE nu e atât de ușoară cum pare, dar a fi membru al UE este cel mai bun lucru pe care o țară poate să-l facă

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, și prim-ministrul Republicii Slovaciei, Robert Fico, au discutat la Bratislava despre relațiile bilaterale dintre cele două țări, despre parcursul european al Republicii Moldova și despre cooperarea economică.

Premierul slovac a subliniat sprijinul ferm al țării sale pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Viața acolo (în UE - n.r. ) nu e atât de ușoară cum pare. Am convenit că, pentru a fi membru al UE este cel mai bun lucru pe care o țară poate să-l facă. Slovacia, fiind membru UE, a făcut multe progrese și sper că aceeași experiență va avea și Republica Moldova după aderare. Vă dorim să finisați cât mai curând toate negocierile pentru a deveni un membru deplin al UE”, a declarat premierul slovac într-o conferință de presă.

Discuțiile s-au axat și pe experiența Slovaciei ca stat membru UE și pe modalitățile concrete prin care Slovacia poate ajuta Republica Moldova în procesul său de aderare. „Slovacia este pregătită să ofere Republicii Moldova toate experiențele pe care le avem din perioada de aderare. Deja există niște schimburi de experiență în domeniul proprietății intelectuale sau între instituțiile de statistică. În domeniul agricultură și mediul înconjurător vom regla toate cele necesare, ca experții din Republica Moldova să aibă o comunicare fără obstacole și să primească experiențele din partea oamenilor noștri”, a adăugat prim-ministrul Fico.

La rândul său, Dorin Recean a salutat sprijinul Slovaciei și a subliniat angajamentul ferm al Republicii Moldova pentru integrarea europeană. "Republica Moldova face pași mari, pași decisivi în calea spre integrarea în Uniunea Europeană. Locul Moldoveni este în marea familie europeană și susținerea Slovaciei este importantă"*.

Cei doi premieri au anunțat că în cadrul întâlnirii a fost semnat un protocol privind evitarea dublei impuneri, care va contribui la crearea unui mediu de afaceri mai atractiv în ambele țări.

În context, Dorin Recean a invitat investitorii slovaci să analizeze oportunitățile de afaceri din Republica Moldova, menționând în special licitația recent anunțată pentru energia regenerabilă.

Vizita premierului Recean în Slovacia a inclus și întrevederi cu președintele Republicii Slovacia, Zuzana Čaputová, și cu alți oficiali slovaci.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult