APP: În următoarele săptămâni, gările și stațiile auto vor reveni în gestiunea statului
Administrația Gărilor Auto Moderne acuză Agenția Proprietății Publice că vrea să preia abuziv activitatea autogărilor, după ce, ieri, reprezentanții APP au intrat forțat în sediul administrației. De cealaltă parte, conducerea Agenției susține că întreprinderea nu a îndeplinit prevederile contractuale, de aceea, în următoarele săptămâni, va fi transferată în gestiunea statului.
Administrația Gărilor Auto Moderne a depus o plângere la Centrul Național Anticorupție, în care solicită investigarea cazului și tragerea la răspundere a persoanelor care fac imixtiuni în activitatea economică a companiei. Potrivit reprezentantului Companiei Gările Auto Moderne, Iurie Moroz, marți, angajații Direcției pentru exploatarea bunurilor imobile de la APP au pătruns forțat în sediul administrației, înlăturând paza de la intrare.
„Agenția Proprietății Publice în mod abuziv dorește preluarea activității Gărilor Auto Moderne, indiferent de faptul că pe parcursul anilor această companie a investit peste 120 de milioane de lei în activele statului care sunt gestionate de compania noastră. Mulți operatori de transport sunt șantajați pentru a sista transportul călătorilor. Compania noastră are peste 250 de angajați și deservește zilnic călătorii”, a spus Iurie Moroz.
Reprezentanții Direcției pentru exploatarea bunurilor imobile au acționat în conformitate cu legea, a precizat pentru „Teledradio-Moldova” directorul general al Agenției Proprietății Publice Roman Cojuhari. Potrivit acestuia, în următoarele săptămâni, gările și stațiile auto vor reveni în gestiunea statului.
„Gările Auto Moderne nu și-au onorat obligațiile contractuale, modernizarea gărilor și stațiilor auto, plata garanției bancare. O parte din aceste prevederi nu au fost respectate. Gările rămân în proprietatea statului și vor fi gestionate prin intermediul unei întreprinderi de stat. Noi nu vrem să periclităm activitatea acestor transportatori. Gările Auto Moderne vor intra în câteva săptămâni în gestiunea statului”.
În decembrie 2018, statul a semnat cu „Gările Auto Moderne” un contract de concesiune a autogărilor pe un termen de 25 de ani. Conform documentului, partenerul privat s-a obligat să modernizeze 30 de gări și stații auto, în termen de trei ani. În august 2022, contractul a fost reziliat după ce o comisie de monitorizare a constatat neîndeplinirea planului de investiții asumat.
Inspectorul CNA, Ina Volosciuc, a declarat pentru „Teleradio-Moldova” că plângerea depusă astăzi de reprezentanții companiei Gările Auto Moderne va fi examinată în conformitate cu prevederile legii.