Peste 3.000 de locuri de muncă, propuse la un nou târg organizat de ANOFM
Pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, organizează la Chișinău un târg unde va pune la dispoziția solicitanților un șir de oferte.
„Peste 3 000 de posturi vacante vor fi propuse la târgul locurilor de muncă, unde vor participa peste 60 de angajatori. Posturile vor fi propuse atât pentru persoane cu studii, cât și fără studii, care au sau nu experiență de muncă”, a declarat în cadrul emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova, directorul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă Raisa Dogaru.
La târg vor fi prezentate oferte de muncă din diferite domenii de activitate, iar potențialii angajați vor putea să discute la fața locui cu angajatorul și să prezinte CV-ul.
„Locuri de muncă din domeniul prestări servicii, comerț, transport și depozitare, industria prelucrătoare, sănătate și asistență socială, administrare publică și asigurări sociale obligatorii, construcții. Cele mai plătite locuri de muncă sunt în domeniul IT. Recent un angajator din domeniul construcției a oferit 50 000 lei salariu pentru un specialist în geodezie. În general salariile variază în funcție de studiile și experiența angajatului”, a mai adăugat directorul ANOFM.
Târgul locurilor de muncă se va desfășura pe 19 septembrie, între orele 10:00-14:00, la Palatul Republicii din Chișinău. Evenimentul este organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Autor: Daniela Gherman