Sport

Fundașul Igor Armaș, printre golgheteri în divizia secundă a României! Fotbalistul moldovean de la FC Voluntari a marcat de două ori în poarta formației Chindia Târgoviște

Fotbalistul moldovean Igor Armaș face ravagii în divizia secundă a României! Fundașul a marcat două goluri pentru echipa sa de club FC Voluntari în partida cu Chindia Târgoviște din etapa a șasea a Ligii a 2-a. Căpitanul Armaș a deschis scorul în minutul 36.

Armaș nu s-a oprit aici și în repriza secundă și-a trecut în cont dubla. Fundașul a reluat balonul cu capul din interiorul careului și a ajuns astfel la patru goluri marcate în acest sezon în al doilea eșalon al fotbalului românesc

În partea a doua a rerpizei secunde, Chindia Târgoviște a redus din handicap. A marcat un alt fotbalist moldovean, Daniel Danu, component al echipei naționale de tineret.

FC Voluntari a mai înscris de două ori până la final și s-a impus cu scorul de 4-1. Igor Armaș și Daniel Danu au fost ingetraliști la echipele lor.

Voluntari este pe locul șase în clasament, iar Chindia e pe locul 15 în Liga a 2-a.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult