Calendarul Zilei // 16 septembrie: Ziua Internațională Pentru Protecția Stratului de Ozon
Radio Moldova vă prezintă Calendarul Zilei - cele mai importante evenimente, pe care le consemnăm astăzi, 16 septembrie.
1836: Leul este instituit moneda națională de către Domnul Țării Românești, Alexandru Ghica
1920: La New York are loc Atentatul cu bombă de pe Wall Street. Au fost 38 de decese și aproximativ 400 de răniți.
1966: Inaugurarea noii Metropolitan Opera din New York.
1977: A decedat Maria Callas, soprană americană de origine greacă. A murit tânăra, singură în apartamentul său de lux din Paris. Avea doar 53 de ani când s-a stins în urma unui stop cardiac, cauzat de o maladie degenerativă, care i-a afectat corzile vocale. Această boală este tratată de obicei cu cortizon, care, pe termen lung, poate declanșa insuficiență cardiacă. Callas, s-a născut la 2 decembrie 1923, la New York, din părinți imigranți greci, pregătirea muzicală începând-o de la o vârstă fragedă, studiind pianul și vocea. Talentul ei a fost recunoscut rapid și a primit burse pentru a studia la Conservatorul din Atena și, mai târziu, la Școala Juilliard din New York. Maria Callas și-a făcut debutul profesional în 1941, la vârsta de 17 ani. A atins culmile succesului în anii 1950 și 1960. În ciuda popularității de care se bucura, Callas a avut o viață personală plină de provocări. Relația ei tumultoasă cu magnatul grec Aristotel Onassis, care a părăsit-o pentru Jacqueline Kennedy,a contribuit la eșecurile și depresiile cu care s-a confruntat Maria. La vârsta de 42 de ani, Callas a luat decizia de a se retrage de pe scena operei continuând totuși să susțină concerte și recitaluri ocazionale. Maria Callas era considerată una dintre cele mai mari cântărețe de operă din secolul al XX-lea. Aparițiile ei sunt considerate și astăzi capodopere.
S-au născut:
1924: Lauren Bacall, actriță americană de film
1925: B.B. King, muzician american
1927: Peter Falk, actor american
1954: Mickey Rourke, actor american
1968: Marc Anthony, cântăreț, compozitor de origine portoricană
Sărbători:
În fiecare an, la 16 septembrie, este marcată Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon. În 1994, Adunarea Generală a ONU a proclamat, ziua de 16 septembrie, data la care a fost semnat Protocolul de la Montreal, drept Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon. Ozonul este un strat fragil de gaz, format din trei atomi de oxigen, situat în zonele superioare ale atmosferei, în stratosferă, la o altitudine cuprinsă între 19 și 48 km, cu rolul de a proteja Pământul de razele ultraviolete ale soarelui. În 1985, o echipă de oameni de știință englezi a descoperit o gaură în stratul de ozon peste Antarctica. Cercetarea inovatoare a concluzionat că atmosfera are o "capacitate finită de absorbție a atomilor de clor" din stratosferă. Un atom de clor poate distruge mai mult de 100.000 de molecule de ozon, potrivit Agenției SUA pentru Protecția Mediului, epuizând ozonul mult mai repede decât poate fi înlocuit.
Ziua europeană de prim ajutor.