Studiu: Nouă din zece părinți și îngrijitori din R. Moldova își vaccinează copiii la timp
Peste 88% dintre părinți și îngrijitori au vaccinat copiii la timp conform calendarului de imunizare, 7,6% au refuzat unul sau mai multe vaccinuri obligatorii, în timp ce 2,2% nu și-au vaccinat copilul cu niciun vaccin. Sunt rezultatele Studiului privind factorii comportamentali și barierele care influențează cererea de vaccinare a copiilor în Republica Moldova.
Majoritatea părinților, 74,4% au o atitudine pozitivă față de vaccinare, 81,1% cred în eficiența vaccinurilor, iar 86% urmează recomandările medicului. Deși peste două treimi consideră că au primit informații suficiente, 24,6% spun că lipsa informațiilor a fost un obstacol.
Părinții au mai multă încredere în recomandările medicilor și Ministerului Sănătății, comparativ cu liderii religioși (8,3%), rețelele sociale (14,9%) și mass-media (8,3%). Membrii familiei (52,1%), medicii (62,1%) și comunitatea (30,9%) au cea mai mare influență asupra deciziilor de vaccinare.
71,2% dintre părinți consideră că nevaccinarea poate dăuna sănătății copilului. 80,5% dintre lucrătorii medicali urmează calendarul de vaccinare, iar 78,7% conving părinții să vaccineze copiii. Totuși, 17,3% recomandă vaccinarea mai târziu decât vârsta recomandată. Lucrătorii medicali au încredere în informațiile autorităților și programele de educație continuă, menționează Ministerul Sănătății.
Studiul subliniază că îngrijorările privind siguranța vaccinurilor influențează comportamentul de vaccinare. Influența membrilor familiei și sursele de informații de încredere sunt esențiale pentru acceptarea vaccinării.
„Datorită Programului Național de Imunizare a fost posibil să prevenim mai mult de 300 de decese printre copii. Chiar dacă înregistrăm rezultate frumoase, pandemia COVID-19 a contribuit la scăderea ratei de imunizare de la 92% la 87% în Republica Moldova. Avem încă de lucrat la acest capitol, avem reușite mari la unele vaccinuri, la altele mai puțin. În contextul Programului Național de Imunizare, ne-am propus un șir de activități care sunt necesare pentru a atinge acel obiectiv de peste 95%”, a menționat secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Angela Paraschiv.
Sondajul a inclus 1053 de părinții/îngrijitorii adulți ai copiilor cu vârsta sub 5 ani, care locuiesc în R. Moldova și 1023 de lucrători medicali, fiind realizat în perioada 28 octombrie 2023 – 24 februarie 2024.