Astăzi are loc Ședința comună a comisiilor juridice din Senatul României și Parlamentul Republicii Moldova
Ședința comună a comisiilor juridice din Senatul României și Parlamentul Republicii Moldova va avea loc astazi, 20 ianuarie, la Pitești, județul Argeș, a anunțat președinta interimară a Senatului român, Alina-Ștefania Gorghiu pe pagina sa de Facebook, după întrevederea cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.

Potrivit ei, România va fi alături de Republica Moldova și în 2023.
Alina-Ștefania Gorghiu a mai spus că România a reușit să asigure 80% din necesarul de energie electrică al Republicii Moldova și a acordat asistență pe mai multe planuri, prin crearea Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, alături de Franța și Germania.
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, aflat în vizită la București, și-a exprimat recunoștința, în întâlnirile avute joi cu oficiali români, pentru ajutorul acordat „în aceste timpuri complicate”.