Electorala

Partide politice, suspectate de coruperea alegătorilor și utilizarea abuzivă a resurselor administrative. Constatările Promo-LEX

Cazuri de corupere a alegătorilor, utilizarea discursului de ură și a resurselor administrative în mod abuziv – sunt doar câteva abateri constatate, în perioada 20 august – 17 septembrie, de Asociația Promo-LEX, care monitorizează scrutinele din 20 octombrie.

O semnătură = 1000 lei

Observatorii Promo-LEX au identificat, în perioada menționată, un șir de activități cu potențial de corupere a alegătorilor. Sunt vizați Blocul „Victorie”, condus de oligarhul fugar Ilan Șor, și Partidul pentru Viitorul Moldovei, al fostului prim-ministru Vasile Tarlev, candidat la prezidențiale.

„Victorie” este suspectată că a distribuit ghiozdane și rechizite școlare elevilor din familii social vulnerabile, a oferit scaune cu rotile unor persoane și a făcut cadouri unor instituții de învățământ, la început de an școlar. La fel, reprezentanții Blocului ar fi organizat adunări la care ar fi promis cetățenilor câte 1000 de lei, contra unei semnături. Banii ar fi fost oferiți după semnătură. Asemenea situații au fost raportate de mai mulți locuitori din Zgurița, raionul Drochia, susține Promo-LEX.

În activități cu potențial de corupere a alegătorilor a fost implicat și partidul condus de Vasile Tarlev, mai arată raportul. Mai exact, o persoană neautorizată ar fi colectat semnături în susținerea candidatului Partidului pentru Viitorul Moldovei, contra unei sume de 50 de lei, per semnătură. Cazul a avut loc pe 12 septembrie, în s. Cania din raionul Cantemir, iar oamenii legii au inițiat un dosar pe acest caz, precizează Promo-LEX.

Contactat pentru o reacție, Alexei Lungu, liderul Partidului „Șansă”, care face parte din Blocul politic condus de Șor, a declarat că va reveni cu un răspuns, după ce va citi raportul. Iar staff-ul electoral al Partidului pentru Viitorul Moldovei a precizat că va reveni cu un apel, dar așa și nu a mai făcut-o, până la publicarea articolului.

Resurselor administrative, utilizate abuziv de partide. PAS - lider

Promo-LEX a constatat 13 cazuri de utilizare abuzivă a resurselor administrative de către diverse grupuri politice și autorități locale, în perioada monitorizată. Lider este partidul de guvernare. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a utilizat resurse administrative în opt cazuri, în procesul de colectare a semnăturilor în susținerea candidatei la prezidențiale, Maia Sandu, și în acțiuni de promovare a Uniunii Europene, arată raportul.

Ar fi utilizat abuziv resursele administrative și Blocul Electoral „Împreună”, care ar fi implicat mai mulți directori de școli din raionul Soroca în procesul de colectare a semnăturilor în susținerea candidatului Octavian Țîcu, arată raportul. Vicepreședintele raionului Soroca, Iurie Tănase, președinte organizației teritoriale a PPPDA, care face parte din Blocul „Împreună”, ar fi fost cel care le-a indicat managerilor instituțiilor educațională să colecteze câte 30 de semnături fiecare.

Ar fi utilizat resurse administrative la colectarea semnăturilor și Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei” (PDCM). Mai exact, primarii localităților Mihailovca și Albina din raionul Cimișlia ar fi colectat, în timpul orelor de muncă, semnături în susținerea candidatului Ion Chicu. Cazurile au fost înregistrate pe 12 septembrie, arată raportul.

Iar reprezentanții Blocului „Victorie” și-au atribuit donații de ghiozdane și rechizite școlare pentru elevii claselor întâi, deși achiziția, în valoare de 300 de mii de lei, a fost făcută prin decizia Consiliului Raional Orhei, și nu din banii formațiunii.

Teleradio-Moldova a contactat pentru o reacție partidele vizate. Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a declarat că nu poate comenta pentru că „nu sunt specificate cazuri concrete”.

„Atunci când identificăm cazuri de abuz, luăm măsuri. Suntem pentru alegeri și o campanie corectă și respectăm Codul Electoral întocmai”, a precizat Vlas.

„Nu am cum să comentez, pentru că nu am fost prin școli sau universități. Mi-i interesant de unde a luat Promo-LEX astfel de explicații. În acest timp am fost în teritorii, cu corturi, pentru colectarea semnăturilor”, a declarat Liviu Vovc, președintele grupului de inițiativă care a colectat semnături în susținerea candidatului Blocului „Împreună”, Octavian Țîcu.

Staff-ul electoral al PDCM a precizat că va oferi un comentariu „mâine sau poimâine”, după ce va citi raportul Promo-LEX.

Cel puțin 40 de cazuri de discursul de ură

Promo-LEX a identificat cel puțin 40 de cazuri de discurs de ură și alte forme de manifestare a intoleranței, în perioada 20 august – 8 septembrie 2024.

Cele mai multe cazuri, potrivit sursei citate, au fost răspândite prin intermediul rețelelor de socializare (19 cazuri) și aplicațiile mobile (10 cazuri).

Cel mai des, discursurile de ură au avut la bază criteriile de apartenența politică (12 cazuri), orientarea sexuală/identitate de gen (8 cazuri) și sex/gen (6 cazuri).

Potrivit sursei, cele 40 de cazuri de discurs de ură au fost vizualizate de peste 3 milioane de ori și distribuite de peste 23 de mii de ori.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult