În Republica Moldova există o bancă de colectare a celulelor stem
Medicina progresează simultan cu tehnologia, iar acest lucru contribuie la salvarea vieților omenești. O realizare deosebită pentru medicina din Republica Moldova este înființarea Băncii de celule stem, care permite acum colectarea și stocarea acestor celule direct pe teritoriul țării. Declarații în acest sens au fost făcute de Cornelia Grosu, directoarea băncii, în cadrul emisiunii „Bună dimineața” de la Moldova1.
„Deja de cinci ani în Moldova activează banca de celule stem datorită schimbării legislative care a avut loc în 2018. Acum nu este nevoie de mers nicăieri pentru aceste celule, totul are loc pe teritoriul R. Moldova. La semnarea contractului pacientului i se înmânează un chit în care are loc colectarea, medicul colectează, este anunțat colaboratorul băncii și imediat este preluat în lucru. Procesarea este important să fie în primele 24 de ore, fiindcă se păstrează foarte bine viabilitatea”, a declarat Cornelia Grosu.
Potrivit ei, banca garantează o viabilitate de 95% pentru celulele stem, un rezultat posibil datorită faptului că procedura de colectare și procesare se desfășoară în Chișinău.
Cornelia Grosu a relatat în cadrul emisiunii că aceste celule sunt utilizate la nivel mondial în tratamentele a peste 85 de afecțiuni, inclusiv forme de cancer și boli precum diabetul și boala Parkinson. Potrivit ei, celule stem oferă noi speranțe pacienților care anterior nu aveau opțiuni terapeutice viabile.
„Aceste celule stem se utilizează în tratamentul anumitor forme de cancer, în special vorbim despre cancerul de sânge, leucemia, dar sunt peste 85 de maladii care mai înainte erau netratate, acum cu ajutorul celulelor stem se tratează. În medicină totul se mișcă destul de repede în acest secol. Anume celule stem dau o șansă foarte mare dezvoltării transplantologiei mondiale”, a subliniat directoarea Băncii.
Colectarea celulelor stem se realizează fie din măduva osoasă, fie din sângele periferic, printr-o procedură numită afereză, care este mai puțin invazivă.
„Când este nevoie de celule stem pacientul apelează la un donator, care este foarte greu de găsit să fie compatibil cu persoana bolnavă, se pierde timpul prețios pentru tratament, pentru salvarea vieții. Colectarea celulelor din sângele periferic, este o procedură mai puțin dureroasă, dar tot necesită un donator. Cea mai reală șansă este ca persoana care se naște să-și păstreze celule stem, să colecteze. Este o metodă simplă, inofensivă și la necesitate poate apela la aceste celule”, a subliniat Cornelia Grosu.
Totodată, aceasta a precizat că pentru a asigura păstrarea optimă a celulelor stem, acestea sunt stocate la temperaturi de -196 de grade Celsius în azot lichid. Aceste condiții stricte de păstrare permit menținerea viabilității celulelor pe termen nelimitat, oferind pacienților o resursă valoroasă pentru tratamentele viitoare.
Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice se sărbătorește în fiecare an, în a treia sâmbătă din septembrie, mulțumind astfel tuturor donatorilor de celule stem hematopoietice din întreaga lume, care au donat deja sau care așteaptă să fie salvatori de vieți.
La nivel mondial, 43 de milioane de potențiali donatori sunt înscriși în 110 registre din 60 țări, de pe toate continentele. Aceasta reprezintă doar 0,5% din populația globului.