Corespondență // Analiză: cum Rusia caută să ignore faptul că Marea Baltică a devenit un „lac NATO”
Rusia are acces la Marea Baltică prin Sankt Petersburg și Kaliningrad. După ce Finlanda și Suedia tocmai s-au alăturat Alianței Atlantice, Moscova s-a trezit înconjurată de opt țări NATO. Marea Baltică se află acum în pragul unei schimbări geopolitice majore, chiar dacă Rusia caută să arate că nu este impresionată de această extindere a NATO la granițele sale.
Pe măsură ce Țările Baltice și Finlanda au fost tăiate de rețelele rusești de energie electrică și gaz, ele au trebuit să-și găsească noi surse de energie, care necesită noi conexiuni, noi conducte. Toate acestea trebuie să treacă prin porturile baltice și nordice și trebuie, de asemenea, apărate.
Suedia se declară gata de orice eventualitate, iar în plus se antrenează cu NATO de aproape treizeci de ani, de dinaintea aderării la Alianță. Suedia a folosit întotdeauna proceduri NATO, iar limba de comandă în armata suedeză este engleza.
Asta se potrivește perfect cu noua situație din Marea Baltică, unde Rusia, prin accesul său din Sankt Petersburg și Kaliningrad, se găsește acum încadrată – pentru a nu spune înconjurată – de opt țări ale NATO. Flota baltică rusă are sediul la Kaliningrad, însă acum Rusia se regăsește departe de epoca Războiului Rece când Moscova, care se putea baza pe cele trei republici baltice, Germania de Est și Polonia, și pe neutralitatea Finlandei și Suediei, putea considera Marea Baltică drept o mare sovietică. În acea vreme, flota sovietică era formatată pentru a controla Marea Baltică, în timp ce astăzi scopul ei este să împiedice alții să preia controlul, însă este prea târziu. Marea Baltică este acum practic un lac al NATO.
Întreaga configurație geopolitică s-a modificat radical în puțini ani. În timpul Războiului Rece, NATO considera Europa de Nord drept un flanc al frontului central care era Germania. S-a crezut atunci că o confruntare ar putea avea loc față dintre Occident și Pactul de la Varșovia la granița dintre Germania de Vest și Germania de Est. De acum înainte, însă, Europa de Nord a devenit noul front potențial.
Cu Finlanda și Estonia în NATO, a devenit, teoretic, posibil să se blocheze, pornind din Golful Finlandei, portul Sankt Petersburg, unul din cele șapte porturi de importanță strategică pentru Rusia, alături de Murmansk, cele din Marea Neagră și Vladivostok. La fel se întâmplă deja și cu insula daneză Bornholm, un punct de trecere între Marea Baltică și Marea Nordului. Odată cu intrarea Suediei în NATO, insula suedeză Gotland, situată în mijlocul Mării Baltice, a devenit de asemenea decisivă. Cine controlează Gotland controlează și coridoarele maritime și aeriene care merg către țările baltice, chiar dacă, la doar 250 de kilometri de Gotland, enclava Kaliningrad, cuprinsă între Polonia și Lituania, rămâne considerată cea mai militarizată zonă din Europa.
Avem apoi, ca atu pentru NATO, militarizarea Danemarcei. Din punct de vedere istoric, amenințarea la adresa Danemarcei a venit dinspre continent, din sud. Odată cu extinderea NATO în 1999 și 2004, cuprinzând țările est-europene, această amenințare continentală a dispărut și Danemarca a dezvoltat o forță expediționară care a intervenit în special în Afganistan și Irak. Astăzi, soldații danezi sunt deja trimiși în țările baltice. Danemarca a devenit un furnizor de ajutor militar.
Deocamdată, însă, Marea Baltică rămâne o mare liberă în care oricine poate naviga indiferent de pavilionul său, fie suedez sau rus.
Autor: Dan Alexe
