Social

Peste 180 de milioane de lei este suma estimativă a pagubelor provocate de ploi

Peste 180 de milioane de lei este suma estimativă a pagubelor provocate în raioanele Leova, Cantemir și municipiul Chișinău după recentele ploi torențiale. Cel mai mult a avut de suferit infrastructura, susțin reprezentanții consiliilor raionale. Banii pentru repararea prejudiciilor au fost alocați, parțial, din bugetele locale și raionale, urmând să fie transmise solicitări și la Guvern.

În raionul Leova, pagubele provocate de ploi se estimează la 84 de milioane de lei. Șuvoaiele puternice au inundat gospodării și terenuri agricole, au distrus drumuri, poduri și au avariat acoperișurile unor instituții publice, a declarat pentru Radio Moldova, președintele raionului, Nicolae Popa. El spune că banii alocați din bugetele locale nu sunt suficienți și mizează pe sprijinul financiar din partea autorităților centrale.

Drumurile locale constituie în jur de 65 de milioane de lei, sectorul agricol în jur de 11 milioane de lei, dar în realitate pagubele sunt mai mari. Este clar că noi nu avem așa posibilități și am fost personal să înaintez documentele la Comisia situații excepționale republicană. Comisia va decide ajutorul care va fi acordat raionului Leova”, a spus președintele raionului Leova.

Și în raionul Cantemir, intemperiile au provocat pagube semnificative, estimate la peste 40 de milioane de lei. Suma ar putea fi mult mai mare pentru că nu toate primăriile din raion au prezentat datele, ne-a spus președintele raionului, Pavel Culicovschi. Un tablou mai clar al prejudiciilor va fi clar marți, când Consiliul raional se va convoca în ședință și va transmite Guvernului datele necesare pentru obținerea de sprijin financiar suplimentar din Fondul de rezervă.

Azi am avut ședința consiliului raional, am alocat la vreo 15 primării care au fost afectate mai tare. Mâine vom convoca probabil Comisia situații excepționale a raionului și vom interveni din rezerva de stat, din rezerva Guvernului”, a menționat președintele raionului Cantemir.

Pagube de aproximativ 40 de milioane de lei au provocat ploile și în municipiul Chișinău. Consecințele au fost deja înlăturate, în mare parte, a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban.

Vă rog să faceți aceste demersuri, inclusiv către Guvern, pentru a fi acoperite măcar parțial din sursele care sunt prevăzute în astfel de situații. Tot ce a fost de înlăturat a fost practic înlăturat, au rămas doar câteva porțiuni de drumuri care trebuiesc reparate”, a declarat Ion Ceban.

Guvernul urmează să analizeze toate pagubele și să ofere sprijin financiar localităților afectate, a declarat recent la Moldova 1, prim-ministrul Dorin Recean.

Citește mai mult