Rusia intenționează să-și crească cheltuielile de apărare în 2025
Rusia intenționează să-și crească cheltuielile de apărare în 2025 până la nivelul record de 142 miliarde de dolari, sau 6,2% din PIB, relatează agenția Bloomberg. După aceea, cheltuielile militare ar urma să fie reduse, în 2026, până la 5,6% din PIB și în 2027, până la 5,1%, potrivit datelor prezentate de Bloomberg bazate pe proiectul de buget pe trei ani al Rusiei.
În total, cheltuielile la rubricile „Apărare națională” și „Securitate națională și aplicarea legii” ar trebui să reprezinte aproximativ 40% din totalul cheltuielilor bugetare.
Proiectul de buget pe anul viitor ar prevede cheltuieli militare de 6% din produsul intern brut (PIB), față de 3,9% în acest an și de 2,7% în 2021.
Moscova și-a dublat ținta pentru cheltuielile de apărare în 2023, la peste 100 de miliarde de dolari, conform unui raport Reuters de luna trecută.
De menționat că Rusia își ascunde adevăratele cheltuieli pentru nevoile militare, dar conform estimărilor SIPRI, se află pe locul trei în lume în ceea ce privește acest indicator. Potrivit experților, bugetul departamentului rus de apărare în 2022 a crescut cu 9,2% și a ajuns la aproximativ 86,4 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă 4,1% din PIB-ul țării, notează BBC.
Totodată, Moscova și-a dublat ținta pentru cheltuielile de apărare în 2023, la peste 100 de miliarde de dolari, conform unui raport Reuters.