Sclavie la o fermă de păsări din Hîncești. Un bărbat, plasat în arest pentru 30 de zile
Proprietarul unei ferme de păsări din raionul Hîncești a fost plasat în arest pentru 30 de zile pentru trafic de persoane în scop de exploatare prin muncă. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, suspectul le-a promis victimelor angajare legală și salarii lunare între șase mii și 10 mii de lei, însă, timp de aproape un an nu a plătit niciun ban muncitorilor.
Potrivit anchetatorilor, antreprenorul, prin eschivarea de la încheierea contractelor individuale de muncă și de perfectare a asigurărilor medicale a adus prejudicii și statului.
În timpul perchezițiilor în incinta fermei, dar și în construcțiile adiacente, polițiștii au identificat alte două potențiale victime cu vârsta de 25 și 30 de ani, ridicând și obiecte care pot servi ca probe.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 10 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.