Incendiul devastator din sectorul Buiucani: Șase familii rămase fără acoperiș, alte 12 apartamente inundate
Șase familii au rămas fără un acoperiș deasupra capului după ce duminică seara mansarda în care locuiau a fost distrusă de flăcării, iar alte 12 apartamente au fost inundate în timpul intervenției pompierilor. Oamenii spun că au avut o noapte de coșmar, iar astăzi au venit pentru a strânge din bunurile care au mai rămas. Potrivit IGSU, incendiul a izbucnit după ce pe acoperișul blocului s-au efectuat lucrări de hidroizolare a mansardei cu utilizarea arzătorului conectat la o butelie de gaz de tip propan-butan. O comisie specială urmează să evalueze pagubele, iar poliția anunță că a deschis o anchetă pe marginea acestui caz.
Locatarii spun că au decis să facă lucrări de reparație a acoperișului din cauză că la fiecare ploaie apartamentele erau inundate. Duminică seara, după plecarea muncitorilor, din apartamentul familiei Hamba a început să iasă fum.
„Fata îmi zice că miroase a fum care ieșea afară, repede am sunat muncitorii și salvatorii i-am sunat. Până au venit pompierii noi am cărat apă și turnam acolo”, a povestit Ina Hamba.
Femeia spune că a rămas fără lucrurile agonisite o viață. Acum, familia este cazată într-un cămin al Universității Pedagogice „Ion Creangă", dar femeia spune că nu știe cum se vor descurca mai departe.
„Ce veți face mai departe? - N-avem idee, căutăm o soluție. Ne-au cazat la un cămin. Dar o să căutăm să ieșim cumva din încurcătură”, a mai adăugat femeia.
În aceeași situație este și Serghei Cebanu. Bărbatul spune că a cumpărat apartamentul pentru fiica sa, care este studentă. Acum, locuința are nevoie de reparații capitale.
„Seara m-a sunat pretorul și am crezut inițial că este o farsă. După ce am vorbit cu vecinii, am înțeles că nu e o glumă și că într-adevăr a avut loc un incendiu. Scările erau toate în apă cu mizerie, pline de vată minerală. Sperăm că vor fi găsite persoanele vinovate și comisia va stabili pagubele, pentru că totul trebuie reparat în scurt timp, ținând cont de timpul de afară”, a spus Serghei Cebanu.
Și apartamentul Marinei Rusu a fost avariat. Apa a pătruns în casă și a distrus tavanul. În total, 12 apartamente au fost inundate.
„Am auzit că alergau pe acoperiș și am rugat băiatul să le spună să alerge mai încet că se clatină podul și când a intrat băiatul spune că mama cei de sus au spus că arde podul. Curgea apă de pe tavan, din baie, tot era pe jos apă, noi am încercat să strângem apa”, a menționat Marina Rusu.
De dimineață, Comisia pentru Situații Excepționale Chișinău s-a întrunit pentru a stabili cauza producerii incendiului. S-a constatat că flăcările au izbucnit din cauza nerespectării măsurilor de siguranță în timpul lucrărilor de reabilitare a acoperișului. Marți, o comisie urmează să evalueze pagubele suportate de oameni. Totodată, urmează să fie realizată o campanie de informare pentru persoanele care locuiesc la mansarde pentru a preveni astfel de situații.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiul a distrus 150 de metri pătrați din structura mansardei care acoperea 6 apartamente. Alte 15 apartamente au fost salvate de flăcări, iar 36 de persoane au fost evacuate.
Amintim că ieri, în jurul orei 17:30, un incendiu a izbucnit pe acoperișul unui bloc de apartamente cu șase niveluri de pe strada Paris din sectorul Buiucani al capitalei. Incendiul a afectat mansarda în proporție de 50%, a precizat Inspectoratul General al Poliției. Opt echipe de pompieri și salvatori, formate din 50 de angajați IGSU, au luptat cu flăcările timp de câteva ore. Oamenii legii au deschis o anchetă pe marginea acestui incident.