Internațional

Fostul premier olandez Mark Rutte preia conducerea NATO

Fostul premier olandez Mark Rutte preia marți conducerea NATO, însă șeful celei mai puternice alianțe militare din lume nu are deloc puterea să schimbe lucrurile în profunzime, relatează AFP.

La NATO, ”totul, cu adevărat totul, de la cel mai futil lucru la cel mai strategic, este decis prin consens”, rezumă Ian Lesser de la German Marshall Fund, un centru de reflecție de la Bruxelles.

”Amploarea posibilităților ca secretarii generali să schimbe în profunzime ceea ce face NATO este așadar foarte limitată”, subliniază el.

”Secgen”-ul, cum este supranumit la Bruxelles, muncește ”în culise” la emergența deciziilor, care trebuie să fie aprobate după aceea de către cele 32 de state membre.

”În calitate de secretar general al NATO ai puterea de a stabili agenda, ești cel care prezidează Consiliul Atlanticului de Nord”, instanța politică de decizie a NATO, declară AFP Jamie Shea, un fost purtător de cuvânt al Alianței și cercetător la think tank-ul britanic Chatam House.

Însă nu ești cel care decide singur o intrare în război și cu atât mai puțin cel care apasă pe butonul nuclear. Numai statele membre au această putere și mai ales Statele Unite.

Șeful Alianței Nord-Atlantice nu este, cu toate acestea, lipsit de influență.

Pe culoarele uriașei clădiri NATO de la Bruxelles, se așteaptă, prin înlocuirea lui Stoltenberg, un nou stil de management, ”care să includă un pic mai mult”, după un deceniu de administrație ”norvegiană”, mai degrabă verticală, potrivit altui diplomat al Alianței.

Mark Rutte provoacă curiozitate mai ales în privința coordonării între NATO și Uniunea Europeană (UE), în contextul în care aceasta este tot mai implicată în probleme de securitate.

Noul șef al NATO se va confrunta cu multe dificultăți

Perspectiva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă readuce în actualitate posibilitatea unei administrații americane, mai puțin interesată de participarea în structurile euro-atlantice.

Un veteran al politicii europene, Mark Rutte îl cunoaște bine pe fostul președinte al SUA, remarcă AFP. A reușit să se facă auzit și respectat de miliardarul american, fiind de acord cu el asupra lipsei de angajament a europenilor față de propria apărare.

O victorie a democratei Kamala Harris ar fi întâmpinată cu ușurare la sediul NATO. Ea nu va pune sub semnul întrebării reorientarea politicii americane din Europa în Asia, potrivit experților și diplomaților.

Posibila revenire a lui Trump la putere la Washington face ca sprijinul SUA pentru Ucraina să fie mai incert.

NATO a încercat să remedieze acest lucru prin plasarea sprijinului militar pentru Kiev departe de orice pericol politic. La summitul de la Washington din iulie, aliații au promis cel puțin 40 de miliarde de euro pe an pentru a sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie.

În același spirit, coordonarea acestui ajutor militar occidental, oferit până acum de Statele Unite, va fi asigurată de NATO.

Dar sprijinul celor 32 de țări NATO, mai puțin Ungaria, pentru acest angajament financiar pe mai mulți ani este încă departe de a fi garantat.

Noul secretar general va trebui să gestioneze și frustrările Ucrainei, hotărâtă să adere într-o zi la Alianța Nord-Atlantică, în fața reticenței puternice a unor țări precum Statele Unite și Germania.

Misiunea NATO este de a se pregăti pentru toate eventualitățile, începând cu cea a unui război cu Rusia. Invazia rusă asupra Ucrainei în februarie 2022 a accelerat aceste pregătiri.

Alianța a adoptat planuri de apărare la summitul său de la Vilnius din 2023, care au fost implementate doar parțial până în prezent.

Împărțirea sarcinilor între europeni și americani, care asigură singuri mai mult de jumătate din cheltuieli, va fi, de asemenea, esențială pentru capacitatea Alianței de a-și menține coeziunea.

NATO este limitată geografic la zona euro-atlantică. Dar Statele Unite au cerut în mod repetat Alianței să răspundă la ascensiunea Chinei.

Sprijinul Beijingului pentru Rusia a amplificat și mai mult aceste temeri, iar Alianța va fi mai orientată spre Asia în viitor, spun experții.

Dar noul șef al NATO va trebui să țină cont și de reticența unor țări, inclusiv a Franței, de a vedea Alianța Nord-Atlantică îndepărtându-se de zona sa tradițională de interese.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult