Preoți din R. Moldova, recrutați pentru a influența alegerile? Cernăuțeanu: au ridicat banii din regiunea transnistreană
Cel puțin 20 de preoți din Republica Moldova sunt investigați de oamenii legii, după ce ar fi primit bani din Federația Rusă. Aceștia sunt suspectați că ar fi primit lunar sume de până la 800 de euro prin intermediul aplicației „PSB” a băncii comerciale „PromsveazyBank”, aflată sub sancțiuni internaționale, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, într-o emisiune la TV8.
„Nu este un secret că cel puțin 15-20 de fețe bisericești au fost documentate de polițiști pentru că au beneficiat de astfel de mecanisme și au mers în regiunea transnistreană ca să ridice sume financiare din aceste conturi și carduri”.
Sumele transferate lunar variau între 500 și 800 de euro. În unele cazuri, preoții ar fi păstrat întreaga sumă pentru uz personal, iar în altele, fondurile ar fi fost distribuite mai departe, fie integral, fie parțial, a mai precizat șeful IGP.
Deși au fost introduse reglementări legale care să sancționeze implicarea cultelor religioase în campania electorală, cazuri de agitație electorală desfășurate de preoți sau reprezentanți ai bisericii au fost semnalate de Promo-LEX, care monitorizează scrutinele din 20 octombrie, și în cadrul acestor alegeri. Șeful misiunii de observare „Promo-LEX”, Nicolae Panfil, a declarat că reprezentanți ai cultelor religioase au fost implicați atât la etapa de colectare a semnăturilor, cât și la etapa de agitație electorală.
„Promo-LEX recomandă reprezentanților cultelor religioase să se abțină de la desfășurarea activităților de agitație electorală. În același timp, Poliția ar trebui să examineze și să sancționeze în mod eficient cazurile de implicare a cultelor religioase în activitățile de agitație electorală”, a declarat Nicolae Panfil.
Contactat pentru un comentariu, episcopul Ioan Moșneguțu, vicar al Mitropoliei Moldovei, nu a răspuns apelurilor noastre.
Precizăm că, de la începutul campaniei electorale, mai mulți preoți afiliați Mitropoliei Moldovei, care aparține Patriarhiei Ruse, au stârnit controverse în spațiul public după ce, în timpul predicilor, au militat împotriva referendumului constituțional sau au susținut fățiș un candidat la alegerile din 20 octombrie. Conform Inspectoratului General al Poliției (IGP), candidatul respectiv ar beneficia de susținere directă, inclusiv financiară, din partea politicianului Ilan Șor, condamnat în dosarul „Frauda bancară” și dat în urmărire internațională. Șeful IGP a precizat, anterior, pentru „Teleradio-Moldova”, că incidente similare au fost semnalate în municipiul Bălți și raionul Râșcani din nordul țării.
Reamintim în acest context că, recent, mai mulți preoți din țara noastră au plecat în pelerinaje în Federația Rusă pentru presupuse „instrucțiuni” și bani, în schimbul promovării mesajelor anti-Uniunea Europeană și anti-guvernare. Patriarhia de la Moscova, condusă de Patriarhul Kirill, un susținător deschis al războiului Rusiei în Ucraina, a anunțat în ajun că mitropolitul Vladimir se află în Federația Rusă, în pelerinaje, unde are întâlniri cu zeci de preoți din țara noastră care slujesc în Rusia și enoriașii. Mitropolia Moldovei a negat anterior că pelerinajele ar avea substrat politic și a condamnat implicarea preoților în politică.
Amintim că, în 2016, Curtea Constituțională a stabilit clar că implicarea cultelor religioase în alegeri încalcă Constituția.