Social

România va livra peste 20 de mii de metri steri de lemne de foc Republicii Moldova. Acordul a fost semnat între Moldsilva și Romsilva

Peste 20 de mii de metri steri de lemne de foc vor fi livrate Republicii Moldova de către România, datorită unui acord care a fost semnat săptămâna trecută de autoritățile de la Chișinău și cele de la București. Declarația a fost făcută de către prim-ministra Natalia Gavrilița pentru Radio Moldova.

Prim-ministra, Natalia Gavrilița a menționat că cele peste 20 de mii de metri steri de lemne de foc vor fi distribuite în localitățile unde se atestă o cantitate scăzută și unde stocurile sunt la limită.

„Un acord între Moldsilva și Romsilva a fost semnat săptămâna trecută, pentru a aduce în țară circa 21 de mii de metri steri de lemne de foc. Noi am fost în discuții cu partenerii noștri internaționali și am agreat Oficiul Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați ca să preia costurile pentru procurarea acestui lemn, transportul și distribuția lemnelor de foc care vor veni din România. Aceste lemne de foc vor fi distribuite conform criteriilor de vulnerabilitate, necesitate, elaborate de Oficiul Națiunilor Unite pentru Refugiați”, a declarat Natalia Gavrilița.

Agenția ONU pentru Refugiați a menționat că preia costurile de procurare, transport și livrare a 2100 metri cubi.

Amintim că la sfârșitul anului trecut, Agenția Moldsilva a fost împuternicită să negocieze contracte de cumpărare a lemnului de la agenția română Romsilva. Comisia pentru Situații Excepționale a anunțat că întreprinderea va discuta direct cu autoritatea română condițiile și va semna acordul. Obligația de a recepționa și a plăti lemnul de foc din România, dar și de a-l vinde ulterior, va reveni întreprinderilor silvice Chișinău și Bălți.

Reamintim că la începutul lunii octombrie, Guvernul de la București a aprobat un memorandum privind acordarea de 200 de mii de metri steri de lemn pentru țara noastră.

În prezent, potrivit site-ului guvernamental lemne.md, Republica Moldova are în stoc o cantitate de aproximativ 78 de mii de metri steri de lemne de foc. Pe parcursul zilei de astăzi au fost înregistrate nouă solicitări. Potrivit datelor, în ultimele șapte zile au fost înregistrate apeluri la Linia Verde, în special din partea cetățenilor din municipiul Chișinău și localitatea Trușeni.

În Republica Moldova există în total un milion 130 de mii de gospodării, iar peste 680 de mii dintre acestea utilizează lemnul în calitate de combustibil pentru încălzirea locuințelor, înlocuind gazul natural.

Autoritățile de la Chișinău au anunțat anterior că, anual, consumatorii din Republica Moldova folosesc în sezonul rece circa un milion de metri steri de masă lemnoasă.

Citește mai mult