Corespondență // Londra cedează insule din Pacific: precedentul schimburilor de teritorii în Europa
Premierul laburist britanic Keir Starmer se confruntă săptămâna aceasta cu votul Camerei Comunelor privind retrocedarea Insulelor Chagos, teritoriu din Oceanul Indian important din punct de vedere strategic, către Mauritius, decizie care a stârnit furie în parlament. Guvernul a declarat joia trecută că arhipelagul important din punct de vedere strategic din Oceanul Indian va fi cedat, după ce se află în mâinile britanice din 1814.
După decolonizare și până în 1989-1991, la căderea comunismului, s-a crezut că teritoriile și frontierele țărilor europene vor fi de acum înainte inviolabile sau de neschimbat. Dacă lăsăm însă deoparte războaiele din fosta Iugoslavie și invadarea Ucrainei de către Rusia lui Putin, în Europa au mai fost puse la cale recent schimburi de teritorii, dintre care unele chiar duse la capăt în mod efectiv.
Cedarea de către Londra a insulelor Chagos va necesita un act al Parlamentului, care va trebui, prin urmare, să fie aprobat în Camera Comunelor.
Cea mai mare insulă Chagos este Diego Garcia, care adăpostește o instalație militară comună SUA-Marea Britanie.
Baza aeriană Diego Garcia a insulelor nu este doar importantă din punct de vedere strategic, ci se află în mijlocul Oceanului Indian și funcționează ca un portavion fix, oferind o rază de acțiune strategică peste Afganistan și estul Iranului, domină căi maritime și se află în inima unei zone maritime de conservare.
Avioanele de la baza aeriană au fost trimise în Afganistan și Irak și au fost folosite atât pentru operațiunile din Regatul Unit, cât și din SUA în regiune.
Nu e însă prima oară că o națiune europeană are ideea de a renunța la un teritoriu sau de a-l schimba pe altele.
Schimburi de teritorii în Europa
Astfel, Serbia, țară candidată la UE, care și-a văzut negocierile blocate până acum din pricina nerezolvării conflictului cu Kosovo, regiune devenită independentă de facto, recunoscută de UE, dar nerecunoscută de Belgrad (și nici de 5 din cele 28 de țări ale UE: Grecia, Cipru, Slovacia, Spania și România), Serbia așadar încercase o înțelegere cu Kosovo care ar fi constat într-o modificare pașnică, prin acord reciproc, a frontierelor, subiect teoretic tabù.
Ideea ar fi fost un schimb teritorial, prin care Serbia ar primi partea de nord a Kosovo și jumătate din orașul Mitrovica, regiune populată aproape exclusiv de sârbi, iar Kosovo ar primi în schimb o fâșie de teritoriu din Serbia de sud unde trăiesc in special albanezi.
Planul stârnește însă îngrijorare în Balcani, unde practic toate țările sunt mixte etnic, iar unele, cum sunt Bosnia sau Macedonia, supraviețuiesc numai datorită unui echilibru instituțional foarte complex.
Planul a stârnit însă îngrijorare în Balcani și la Bruxelles, el incluzând și posibilitatea cedării către Kosovo a regiunii Preșevo din Serbia, lipită de granița cu Kosovo, unde populația este majoritar albaneză.
În nordul Kosovo, în jurul orașului Mitrovica, oraș care e tăiat de râul Ibar, trăiesc circa 50.000 de sârbi care nu recunosc autoritatea guvernului de la Priștina și care sunt de facto incorporați în Serbia. Modificarea frontierelor ar reduce astfel foarte mult tensiunile și ar ușura discuțiile între cele două capitale.
Uniunea Europeană nu este însă de acord cu ideea modificării frontierelor, deoarece un asemenea plan ar duce la destabilizarea Balcanilor.
Precedentul belgo-olandez
Cu toate astea, există un precedent recent de schimb pașnic de teritorii. Belgia a cedat Olandei, în 2016, 10 hectare de rezervație naturală de-a lungul fluviului Meuse (Maas în olandeză), în sudul țării, în Valonia, primind in schimb 4 ha în altă parte. Pare puțin, dar e un schimb real de teritorii și o modificare a frontierei, datorată deplasării, de-a lungul secolelor, a albiei fluviului.
Cum scria istoricul Fernand Braudel, râurile, iar nu munții, formează frontierele cele mai solide. Carpații nu au divizat românitatea, după cum, la fel, bascii se regăsesc și de o parte și de alta a Pirineilor. In schimb, Dunărea a fost întotdeauna o graniță între românitate și slavii de sud. La fel, fluviul Indus îi separă de mii de ani pe indieni de iranieni.
Fluviul Meuse dintre Belgia și Olanda a fost decretat în 1843 frontieră definitivă între cele două țări, separate deja înainte. De atunci, frontiera presupusă a fi în mijlocul apei s-a tot deplasat, mai ales după ce au fost făcute lucrări de amenajare a albiei râului.
Cedarea, în urmă cu aproape un deceniu, a acelui mic teritoriu de către Belgia - Olandei, poate fi apreciată cu atât mai bine dacă amintim că ziua națională a Belgiei marchează... obținerea independenței de Olanda!
Autor: Dan Alexe
