Electorala

Doar două secții de votare vor fi deschise în Federația Rusă pentru alegerile din 20 octombrie

Pentru referendumul și alegerile prezidențiale din 20 octombrie, în Federația Rusă vor fi deschise doar două secții de votare, ambele la Moscova. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Comisia Electorală Centrală (CEC) luni, 7 octombrie.

Contactat pentru un comentariu, vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a declarat pentru „Teleradio-Moldova” că în Federația Rusă vor fi funcționale două birouri electorale, ambele la sediul misiunii diplomatice de la Moscova. Potrivit lui, o asemenea decizie a fost luată după ce Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău și consiliul electoral de circumscripție nu au reușit să pună în executare hotărârea CEC privind organizarea a cinci secții de votare în Federația Rusă, deși hotărârile emise de comisie sunt obligatorii.

„Nu au identificat nici local pentru secțiile de votare, nici funcționari electorali, respectiv CEC a fost în imposibilitate să expedieze către aceste secții de votare tot materialul necesar.(...) Comisia Electorală a depus toate eforturile posibile și am realizat toate obligațiile care stau în fața comisiei”, a declarat Pavel Postica.

Am solicitat o reacție și de la Ministerul Afacerilor Externe, însă nu am primit răspuns până la publicarea știrii.

Astfel, în urma deciziei CEC, în această seară, au fost distruse 26 de mii de buletine de vot tipărite anterior pentru votarea la alegerile prezidențiale și referendum la trei secții de votare din Surgut, Sankt Petersburg și Iaroslav, constituite de către Comisie pentru alegătorii din Federația Rusă.

Amintim că CEC a decis, pe 14 septembrie, să deschidă 234 de secții de votare peste hotarele țării, dintre care în Federația Rusă cinci secții de votare. Mai târziu, Ministerul de Externe de la Chișinău a recomandat deschiderea a doar două secții de votare și ambele la Moscova, invocând motive de securitate.

Pe 29 septembrie, examinând o contestație a Partidului Socialiștilor cu privire la deschiderea secțiilor de votare în Federația Rusă, Comisia Electorală Centrală a cerut Ministerului de Externe și Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale să constituie birourile electorale și pentru alte trei secții de votare - din Sankt Petersburg, Surgut și Iaroslav.

Ulterior, ministrul Mihai Popșoi a declarat că MAE a decis să deschidă doar două secții de votare, ambele la Moscova, pentru că doar aici poate fi asigurată protecția consulară și securitatea alegătorilor, iar această decizie a fost luată în baza avizului SIS, care a făcut o evaluare complexă și comprehensivă a situației din Rusia.

Amintim că decizia CEC de a deschide doar cinci secții de votare în Federația Rusă a fost dur criticată atât de Kremlin, cât și de forțe pro-ruse de la Chișinău.

Citește mai mult