Veste bună pentru șoferi. Permisele de conducere moldovenești ar putea recunoscute și în Marea Britanie
Permisele de conducere moldovenești ar putea fi recunoscute în Marea Britanie. Un proiect în acest sens urmează să fie examinat de către autoritățile din ambele țări, în conformitate cu prevederile legislațiilor naționale ale fiecăreia dintre ele.
Acordul privind recunoașterea și conversia permiselor de conducere moldovenești reprezintă o prioritate cheie în relațiile bilaterale dintre cele două state, a precizat ambasadorul Republicii Moldova în Marea Britanie, Ruslan Bolbocean, în cadrul unei întrevederi cu directorul adjunct al Departamentului Europa și Asia Centrală al Ministerului britanic de externe (FCDO), Mark Clayton.
„În numele Guvernului Republicii Moldova, a fost exprimată aprecierea față de Ministerul de externe britanic pentru deschidere și disponibilitatea de a aborda această chestiune de înaltă prioritate în interesul consolidării cooperării bilaterale”, menționează MAE într-un comunicat.
De menționat că acorduri similare de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere sunt semnate între Republica Moldova și Turcia, Lituania, Italia, Albania, Spania, Grecia și Franța.
Totodată, autoritățile de la Chișinău duc tratative privind conversiunea permiselor de conducere cu încă o țară europeană, Germania.