Internațional

Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat în 2024 supraviețuitorilor de la Hiroshima și Nagasaki

Supraviețuitorii atacului nuclear de la Hiroshima și Nagasaki au câștigat premiul Nobel pentru Pace. Organizația japoneză Nihon Hidankyo a fost nominalizată datorită activismului împotriva armelor nucleare. Președintele Comitetului Nobel susține că „ne aflăm într-un context geopolitic complicat”, când interdicția de a folosi arme nucleare este sub presiune.

„Nicio armă nucleară nu a fost utilizată într-un război în ultimii aproape 80 de ani. Este așadar alarmant să constatăm că astăzi acest tabu contra utilizării armelor nucleare este supus presiunilor”, a declarat președintele Comitetului Nobel norvegian.

El a adăugat că puterile nucleare „au o responsabilitate specială” pentru a împiedica proliferarea armelor nucleare.

Mișcarea japoneză Nihon Hidankyo a fost fondată la 10 august 1956 de supraviețuitori ai bombardamentelor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki din august 1945. Mărturiile acestor supraviețuitori au avut o contribuție „unică la generarea opoziției pe scară largă față de armele nucleare în întreaga lume”, potrivit lui Jorgen Watne Frydnes.

Nobelul pentru Pace din acest an este acordat într-o perioadă cu conflicte intense în lume, printre care cel din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina, disputele armate din Sudan și din multe alte țări.

Premiul Nobel pentru Pace - ce constă într-o medalie de aur, o diplomă și suma de 10 milioane de coroane suedeze (aproximativ 980.000 de euro) - este acordat de un comitet format din cinci membri, aleși pentru un mandat de șase ani de Parlamentul norvegian (Stortinget), și singurul care se decernează la Oslo, premiile pentru celelalte categorii fiind acordate la Stockholm.

Anul trecut, distincția i-a fost decernată iraniencei Narges Mohammadi „pentru lupta sa împotriva oprimării femeilor în Iran și lupta pentru promovarea drepturilor și libertăților omului pentru toți”.

Citește mai mult