Nicolae Osmochescu: Referendumul este singurul mod pentru cetățeni de a participa direct la treburile statului
Referendumul este singurul mod pentru cetățeni de a participa direct la treburile statului, iar referendumul republican constituțional este unul extrem de important. Astfel comentează doctorul în drept și fostul judecător al Curții Constituționale, Nicolae Osmochescu, care explică ce înseamnă un eventual răspuns „Da” sau „Nu” la singura întrebare din buletinul de vot.
„La referendumul republican constituțional dacă se va pronunța electoratul pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE), înseamnă că aceasta este voința supremă a electoratului și ea trebuie realizată, inclusiv prin introducerea modificărilor în Constituție privind integrarea europeană, parcursul integrării europene. Asta înseamnă că puterea juridică a rezultatului referendumului este o putere superioară, o putere constituțională și trebuie realizată inclusiv prin introducerea modificărilor în Constituție. În cazul în care la referendum majoritatea se vor pronunța „contra”, înseamnă că nu vor fi introduse nici un fel de modificări în Constituție, înseamnă că electoratul s-a exprimat contra aderării la UE. Unii spun că dacă se va adera la UE, R. Moldova pierde suveranitatea. Oameni buni, dar cele 27 de state care au aderat la UE au pierdut suveranitatea?”, a menționat Nicolae Osmochescu pentru Compania „Teleradio-Moldova”.
Menționăm că pe data de 20 octombrie vor avea loc alegerile prezidențiale, în aceeași zi cu referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Buletinul de vot pentru referendum va avea o singură întrebare: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Alegătorii vor pune ștampila cu inscripția „Votat” în unul dintre cele două cercuri de sub textul întrebării, având două opțiuni: „DA” sau „NU”.
CEC a înregistrat 15 partide pentru a participa la referendumul republican constituțional, dintre care 13 fac campanie pentru votul DA, iar două pentru opțiunea NU.
Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, în Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși peste 3,3 milioane de cetățeni cu drept de vot.
Precizăm că prima dată în țara noastră un referendum constituțional a avut loc pe 5 septembrie 2010, pe fundalul crizei politice în care niciun candidat nu reușea să adune voturile necesare pentru a fi ales președinte de către Parlament. Întrebarea a fost: „Sunteți pentru modificarea Constituției care să permită alegerea președintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?”. Atunci referendumul a eșuat, deoarece la urne s-au prezentat doar 30,29% dintre cetățeni, sub pragul de 33% cerut de legislația electorală recent modificată, chiar dacă 87,83% din votanți s-au pronunțat în favoarea modificării Constituției. Astfel, acel eșec al referendumului a dus la dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.