Internațional

NASA lansează o misiune istorică către Europa, satelitul lui Jupiter, în căutarea condițiilor pentru viață

NASA a lansat luni o nouă misiune ambițioasă pentru a explora satelitul planetei Jupiter, Europa, una dintre cele mai promițătoare destinații din sistemul nostru solar în căutarea condițiilor propice vieții. Sonda spațială Europa Clipper va călători 5 ani și jumătate pentru a ajunge la Jupiter, unde va efectua zeci de survoluri în apropierea satelitului natural, încercând să dezvăluie dacă oceanul ascuns sub stratul de gheață ar putea susține viața, scrie AP.

AP
Sursa: AP

Clipper nu caută viață direct, dar va analiza compușii organici și alte indicii esențiale pentru existența acesteia, examinând condițiile din adâncul oceanului acoperit de gheață.

Lansată de la Centrul Spațial Kennedy din Florida cu ajutorul unei rachete Falcon Heavy de la SpaceX, sonda va parcurge aproximativ 3 miliarde de kilometri, folosindu-se de gravitația planetei Marte și a Pământului pentru a ajunge la Jupiter în 2030.

Clipper va efectua 49 de zboruri deasupra Europei, la doar 25 de kilometri de suprafață, explorând oceanul cu ajutorul radarului. Cercetătorii cred că oceanul ar putea avea o adâncime de peste 120 de kilometri, iar stratul de gheață ar putea ajunge până la 24 de kilometri grosime.

Cu un buget de 5,2 miliarde de dolari și echipată cu 9 instrumente științifice, Clipper va explora luna Europa până în 2034, iar oamenii de știință speră că descoperirile de aici vor deschide calea pentru înțelegerea altor lumi acvatice din sistemul nostru solar, cum ar fi Enceladus, satelitul lui Saturn.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult