Siegfried Mureșan va negocia Pachetul UE de 1,8 miliarde de euro pentru dezvoltarea Republicii Moldova
Eurodeputatul Siegfried Mureșan a fost desemnat co-raportor al Parlamentului European privind Planul European de Creștere pentru Republica Moldova, în valoare de 1,8 miliarde de euro.
Printre priorități sunt adoptarea cât mai operativă a legislației europene a planului, astfel încât banii să ajungă cât mai repede în țară.
La fel de importantă este adoptarea pachetului de sprijin în condiții bune pentru Republica Moldova, care să țină cont de situația din țară și de nevoile sale de dezvoltare, scrie Siegfried Mureșan pe pagina sa de socializare.
Eurodeputatul a menționat că pachetul de sprijin, care a fost anunțat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, săptămâna trecută la Chișinău, se extinde pe trei ani și va finanța investiții în spitale, drumuri, poduri peste Prut, dar și în alte domenii, care vor duce la modernizarea Republicii Moldova, la creșterea nivelului de trai al oamenilor și la pregătirea țării pentru aderarea la Uniunea Europeană.
CITEȘTE și: Asistența de 1,8 miliarde de euro pentru R. Moldova: 420 de milioane sunt granturi, restul - împrumuturi
Comisia Europeană va fi instituția care va monitoriza cheltuielile noului pachet financiar în valoare de 1,8 miliarde de euro pentru dezvoltarea Republicii Moldova, a precizat vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, într-un interviu la Moldova 1.