Internațional

Numărul trecerilor clandestine detectate la frontierele UE, în scădere cu 42% în primele nouă luni

Numărul pasagerilor clandestini detectați la frontierele Uniunii Europene a scăzut cu 42% în primele nouă luni ale acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, a anunțat marți Agenția europeană pentru frontiere și garda de coastă (Frontex), potrivit AFP, citată de Agerpres.

Scăderile cele mai semnificative au fost înregistrate pe rutele Balcanilor Occidentali (-79%) și Mediteranei Centrale (-64%).

În ceea ce privește trecerile clandestine dinspre Africa de Vest, acestea s-au dublat, iar cele peste frontiera orientală a Uniunii Europene au sporit cu 192% față de primele trei trimestre din 2023.

Cea mai mare parte a trecerilor ilegale de migranți sau refugiați detectate de Frontex au avut loc în Marea Mediterană și în Canalul Mânecii, către Marea Britanie.

În perioada ianuarie-septembrie, au existat 47.710 treceri ilegale înregistrate în Mediterana Centrală, în special via Italia, 45.610, în Mediterana Orientală via Turcia sau Grecia și 11.483, în Mediterana Occidentală către Spania.

În Canalul Mânecii, numărul trecerilor detectate s-a ridicat la 47.514 în perioada ianuarie-septembrie (+2% comparativ cu primele nouă luni ale anului trecut).

Trecerile clandestine detectate cu proveniență Africa de Vest au ajuns la 30.616.

Pe ruta Balcanilor Occidentali, via Bulgaria, România, Ungaria sau Croația, Frontex a recenzat 16.698 de treceri ilegale.

Pe frontierele terestre orientale ale UE, ce totalizează o lungime de 6.000 de km, numărul trecerilor ilegale detectate s-a ridicat la 13.195 în perioada menționată.

Citește mai mult