Deficit de antibiotice în 26 de țări ale UE. Explicațiile Agenției Europene a Medicamentului
26 de țări din Uniunea Europeană înregistrează un deficit de antibiotice, în condițiile în care în mai multe țări europene se atestă o criză de medicamente pe fundalul unui nou val de infecții respiratorii acute și a capacității de producție reduse. Datele au fost prezentate de Agenția Europeană a Medicamentului, citată de Euronews România. Între timp autoritățile în sănătate de la Chișinău precizează că monitorizează cu regularitate stocurile de produse antivirale și antibiotice în farmaciile din țară. Acestea susțin că nu există probleme majore la capitolul aprovizionării.

Mai multe țări europene se confruntă cu o criză de medicamente pe fundalul unui nou val de infecții respiratorii acute și a capacității de producție reduse, în special în tratamentele pediatrice. Potrivit, Agenției Europene a Medicamentului, antibioticele sau medicamentele pentru tratarea răcelilor, gripei și a altor infecții respiratorii se găsesc tot mai greu.
Situația este considerată critică în majoritatea țărilor europene. Astfel, autoritățile competente ale statelor membre pun deja în aplicare măsuri de remediere. Unele dintre acestea includ vânzarea echivalentului generic sau a unui medicament similar, iar în unele țări, sunt modificate și modul de administrare, cum ar fi transformarea tabletelor în sirop, astfel încât și copiii să le poată lua. Decizia vine în contextul în care disponibilitatea formulelor pediatrice este, în general, mai mică decât a comprimatelor obișnuite.
În martie, Comisia Europeană va prezenta planuri de revizuire a legislației UE în domeniul farmaceutic. Ele vor include obligații mai stricte pentru satisfacerea ofertei, notificarea mai rapidă a deficitelor și o mai mare transparență a stocurilor.
Precizăm că, potrivit autorităților în sănătate din Republica Moldova, în farmaciile din țară sunt suficiente medicamente, iar la nivel național nu există un deficit acut de preparate. Totuși, câteva preparate generale lipsesc, dar pot fi înlocuite cu alte produse analogice. La anumiți producători stocurile s-au micșorat întrucât consumul este foarte mare în această perioadă, în special de siropuri pentru copii, a precizat anterior într-un interviu pentru postul nostru de radio, directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Dragoș Guțu.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, de la începutul sezonului rece, în Republica Moldova au fost înregistrate peste o mie de cazuri de gripă și aproximativ 148 de mii de cazuri de infecții respiratorii acute. Majoritatea au fost înregistrate la minori.