Rada Supremă a votat unanim „planul de victorie” al Ucrainei, prezentat de Zelenski
Parlamentul Ucrainei a susținut în unanimitate planul de victorie, prezentat de Volodimir Zelenski, și se va alătura implementării acestuia, a declarat președintele Radei Supreme de la Kiev, Ruslan Stefanciuk. Potrivit UNIAN, el a menționat că parlamentarii și șeful statului au petrecut aproximativ două ore „în spatele ușilor închise”, discutând aspectele-cheie.
Șeful parlamentului ucrainean a evitat să ofere detalii jurnaliștilor, dar a arătat un dosar cu o pagină de copertă goală și titlul: „Plan de victorie”.
Prezentarea lui Zelenski a planului de victorie: primul punct este aderarea la NATO. Acum
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a prezentat planul victoriei în fața deputaților, menționând că documentul constă din cinci puncte și trei anexe secrete.
Punctul unu este geopolitic, punctul doi și trei sunt militare, punctul patru este economic, iar punctul cinci este despre securitate.
Primele patru vor fi implementate în timpul războiului pentru a-i pune capăt, iar al cincilea se referă la asigurarea securității în perioada postbelică.
„Dacă partenerii noștri susțin planul, vom putea pune capăt războiului cel târziu anul viitor. Dacă noi și partenerii noștri nu ne întărim acum, atunci Putin se va consolida semnificativ anul viitor. (...) După încheierea războiului, armata ucraineană își poate folosi experiența pentru a fortifica apărarea NATO și a Europei. Contingentul american va putea înlocui armata ucraineană”, a declarat Zelenski.
Zelenski le-a cerut „partenerilor să ridice restricțiile privind utilizarea armelor cu rază lunga de acțiune pe întreg teritoriul Ucrainei ocupat de Rusia și pe teritoriul rus", precum și continuarea ajutorului pentru „echiparea brigăzilor de rezervă ale forțelor armate ucrainene".
Zelenski a menționat, totodată, desfășurarea de mijloace de descurajare non-nucleare în țara sa.
„Ucraina își propune să desfășoare pe teritoriul său un set cuprinzător de măsuri strategice de descurajare non-nucleare, care vor fi suficiente pentru a proteja Ucraina de orice amenințare militară din partea Rusiei", a spus el, precizând că acest punct a fost detaliat într-o anexă secretă" la planul său de victorie și a fost prezentat SUA, Marii Britanii, Franței, Italiei și Germaniei.
Pe scurt, despre esența Planului pentru victorie prezentat de Zelenski
▪️Invitația Ucrainei la NATO.
▪️Continuarea operațiunilor militare ucrainene în Federația Rusă și întărirea apărării aeriene ucrainene datorită scutului aerian al partenerilor.
▪️Eliminarea restricțiilor privind utilizarea armelor cu rază lungă de acțiune împotriva țintelor militare inamice.
▪️Desfășurarea arsenalului non-nuclear al partenerilor pe teritoriul Ucrainei ca pachet de descurajare.
▪️Încheierea acordurilor cu SUA și UE privind apărarea comună, investiția și utilizarea resurselor valoroase și înlocuirea după război a anumitor contingente americane în Europa cu armata ucraineană.
Kremlinul a respins miercuri planul de victorie prezentat de președintele ucrainean în plenul Parlamentului de la Kiev
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că este prea devreme pentru a comenta în detaliu „Planul de victorie” al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, dar a adăugat sarcastic că Kievul trebuie să „se trezească” și să realizeze inutilitatea politicilor pe care le urmărește.
Planul ucrainean este probabil un plan american „camuflat”, care vizează folosirea Kievului pentru a lupta împotriva Rusiei „până la ultimul ucrainean”, a comentat Peskov.
„Dar ar putea exista un plan diferit acolo, care ar putea fi cu adevărat pașnic, și anume ca regimul de la Kiev să realizeze inutilitatea politicilor pe care le urmărește și să realizeze nevoia de a se trezi și de a realiza care au fost cauzele care au dus la acest conflict”, a adăugat Peskov.
Rusia se opune în continuare cu fermitate aderării Ucrainei la NATO.
Până în prezent, Ucraina a prezentat un plan de victorie conducerii Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Germaniei, Italiei și Franței.
Zelenski a anunțat că se va deplasa joi la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles pentru a-și prezenta, de asemenea, planul.
Zelenski va prezenta un plan pentru victoria Ucrainei la summitul UE. Acest lucru se va întâmpla în perioada 17-18 octombrie.
În plus, Ucraina așteaptă un „feedback” specific din partea partenerilor cu privire la Planul său de victorie. „Partenerii noștri înțeleg logica acestui plan, mi se pare că nu ar fi în întregime realist dacă am primi imediat un fel de răspuns, pentru că avem nevoie de un răspuns foarte concret”, a spus Andrei Ermak.