A crescut numărul sesizărilor la Serviciul Unic 112 privind cazurile de corupere a alegătorilor
În luna octombrie s-au intensificat sesizările la Serviciul Unic de urgență 112, privind cazurile de corupere a alegătorilor, a declarat reprezentanta instituției, Ana Carpovici, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova. Potrivit ei, până astăzi au fost raportate 52 de solicitări privind nereguli și fraude electorale, iar pe aceste informații sunt întreprinse măsuri de cercetare.
„Deseori cetățenii ne sună cu solicitări precum că cineva ar pretinde să accepte un bun sau un serviciu. Dacă ar fi să voteze pentru cineva, cetățenii sunt contactați de anumite persoane pentru a fi mituiți pentru a vota pentru altcineva. Avem și situații legate de amplasările corturilor în locurile care nu au aprobare de la Primărie. Și mai avem persoane care fac agitație contra unor candidați, oamenii sună la Serviciul 112 pentru a semnala aceste situații”, a declarat Ana Carpovici.
Specialiștii îndeamnă cetățenii să telefoneze la 112 sau să anunțe instituțiile specializate despre cazurile de corupere a alegătorilor prin acceptarea unor bunuri sau servicii, în schimbul votului la scrutinul de duminică.
Precizăm că, peste 100 de procese-verbale de constatare a faptelor de corupere electorală pasivă au fost recepționate de Centrul Național Anticorupție de la Inspectoratul General de Poliție. Este vorba despre cazuri în care alegătorii au pretins, acceptat sau primit bunuri, servicii sau avantaje în scopul influențării votului în cadrul alegerilor.
Recent, au fost descoperite rețele de corupere a alegătorilor, coordonate de susținătorii lui Ilan Șor. Peste 130.000 de persoane au fost implicate în scheme de influențare a alegerilor, inclusiv prin recompense financiare și promisiuni electorale, potrivit unui raport realizat de autoritățile moldovene.
Mai mult, potrivit unui raport de monitorizare realizat de Promo-LEX, au fost descoperite sume de peste 2 milioane de lei nedeclarate, folosite pentru mită electorală sub formă de „pomeni” pentru alegători.
Potrivit Articolului 47 prim, pretinderea, acceptarea sau primirea de bunuri, servicii sau avantaje pentru a influența comportamentul de vot al unei persoane este considerată contravenție gravă și se sancționează cu amenzi cuprinse între 25.000 și 37.500 de lei.