Social

Premiile „Noutatea Anului 2024” și „Fermier Lider” au fost acordate la Chișinău

La Chișinău au fost anunțați, astăzi, câștigătorii concursurilor „Noutatea Anului 2024” și „Fermier Lider". La categoria Noutatea Anului, a fost selectat un tractor de ultimă generație, care oferă agricultorilor soluții inovative în procesul de producere. Iar titlul de Fermier Lider i-a fost oferit Tatianei Căpățina, o antreprenoare din nordul țării, apreciată pentru contribuțiile sale la dezvoltarea agriculturii locale.

Aceste concursuri au fost organizate în cadrul expozițiilor „Moldagrotech" și „Farmer", evenimente dedicate promovării tehnologiilor și inovațiilor din sectorul agricol.

Din 2012, Tatiana Căpățina, împreună cu cei patru copii ai săi, a dezvoltat o livadă de 63 de hectare, unde cultivă cireșe, caise și mere. În acest an, Tatiana a câștigat premiul „Fermier Lider”. Agricultoarea din Briceni spune că a investit în echipamente și acum se bucură de roadă bogată.

„Noi treptat ne-am ridicat câte puțin când am cumpărat tehnica. Acum am făcut bazin, irigare, livada este sădită tot pe rând, deținem 63 de hectare de livadă. Aceasta este muncă zi și noapte și este cu retraială. Să ne rugăm Domnului pentru condițiile climaterice, pentru tot ajutorul”, susține antreprenoarea.

Premiul „Noutatea Anului” a fost obținut de către o companie cu utilaje agricole, care a prezentat un tractor considerat cel mai performant de pe piața autohtonă. Tractorul a și fost deja cumpărat de către un agricultor din raionul Sângerei.

Acest tractor are capacitatea să îndeplinească mai multe operațiunii automate așa ca tractoristul sau, cum îl numim noi - operator -, la o singură apăsare de buton. Tractorul trebuie să îndeplinească mai multe funcții odată, pentru a evita riscul lucrărilor greșite din cauza factorului uman și de a mări productivitatea”, a menționat reprezentantul companiei, Roman Braguța.

La capitolul „Noutatea Anului” au fost apreciate și alte utilaje inovatoare, printre care și un decojitor de nuci electric.

Utilajul acesta este pentru decojirea nucilor de coajă verde. Le introduceți în rezervor, porniți motorul electric și are aici jos un disc care se rotește, respectiv, nucile se rod una de alta și de pereții decojitorului”, a menționat reprezentantul companiei, Corneliu Pleșca.

Chiar dacă anul este foarte complicat, agricultorii au avut succese multilaterale și urmează să-i scoatem în evidență pe cei care au muncit, au investit, au crescut pâinea cea de toate zilele și noi le suntem foarte recunoscători pentru munca depusă de ei”, a declarat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.

Expozițiile „Moldagrotech” și „Farmer” pot fi vizitate și mâine, 20 octombrie.

Citește mai mult