Numărul infecțiilor respiratorii, în creștere în municipiul Chișinău
Numărul infecțiilor respiratorii crește, dar și riscurile de pneumonii și bronhopneumonii. Despre aceasta a informat la ședința săptămânală a Primăriei capitalei șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan.
„În această perioadă de tranziție între răcire și conectarea la agentul termic, crește numărul infecțiilor respiratorii. Tot în această perioadă cresc riscurile de pneumonii și bronhopneumonii. Informez societatea că trebuie să fie mai precaută cu privire la sănătatea lor”, a declarat Vladimir Bolocan.
Potrivit lui Vladimir Bolocan, în ceea ce privește infecția cu COVID-19, se înregistrează un trend descrescător.
Populația, în special din zonele de risc, cu patologii, este îndemnată să se adreseze la medicul de familie pentru vaccinare împotriva gripei sezoniere și împotriva virusului COVID-19.