Nicu Popescu, fostul ministru de Externe: „Chiar și o victorie la limită este tot o victorie”
„Chiar și o victorie la limită este tot o victorie” – așa a comentat ex-ministrul de Externe Nicu Popescu rezultatul preliminar al referendumului din 20 octombrie, care arată că puțin peste 50 la sută din moldoveni susțin aderarea țării la blocul comunitar, în timp ce circa 49.5% sunt împotrivă. Majoritățile restrânse au jucat un rol esențial în modelarea destinelor unor țări, a precizat fostul șef al diplomației de la Chișinău, care a amintit exemplele Suediei și Marii Britanii.
„Suedia a aderat la UE în 1994 cu 52% voturi pentru, iar Marea Britanie a părăsit Uniunea în 2016 cu același procent, 52%. Majoritățile strânse au modelat destinul acestor națiuni. Astăzi, Suedia este un membru puternic al Uniunii Europene, iar Marea Britanie a respectat voința cetățenilor săi. Chiar și o victorie la limită este tot o victorie. În democrații, cei care pierd acceptă rezultatul. Atât cei care câștigă, cât și cei care pierd au responsabilitatea de a lucra împreună pentru a nu adânci diviziunile, ci pentru a construi un viitor mai bun. Fiecare parte învață lecțiile acestui proces”, a scris Nicu Popescu pe rețelele de socializare.
Popescu a mulțumit cetățenilor care au participat la vot și a reiterat angajamentul său de a întări legăturile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. „Europa nu este doar un vis, ci un proiect comun, iar noi vom continua să consolidăm locul Moldovei în Europa căreia îi aparținem”.
După procesarea a 99.68% din procesele-verbale, rezultatele preliminare prezentate de CEC arată că 50.45% dintre votanți au susținut modificarea Constituției pentru aderarea la UE, în timp ce 49.55% s-au pronunțat împotrivă.
Opiniile experților despre rezultatele referendumului
Reacțiile liderilor europeni și a Moscovei la rezultatele referendumului din Republica Moldova