Sport

"Remontada" și ploaie de goluri la Madrid! Realul a învins Borussia Dortmund în Liga Campionilor

Spectacol total în Liga Campionilor! Real Madrid a învins pe teren propriu formația Borussia Dortmund cu 5-2 după ce a fost condusă cu 0-2 la pauză. Brazilianul Vinicius Junior a făcut legea în teren, reușind un hat-trick.

După o jumătate de oră fără gol, Borussia Dortmund a deschis scorul pe stadionul Santiago Bernabeu. Donyell Malen a înscris în urma unei pase splendide a lui Serhou Guirassy. Peste doar patru minute, echipa oaspete și-a dublat avantajul prin Jamie Gittens. Real Madrid a încercat să reducă din handicap până la pauză, însă a avut ghinion. Rodrygo și Bellingham a trimis balonul în transfersală în doar câteva secunde.

După pauză madrielnii au fost de neoprit. În minutul 60, Antonio Rudiger a redus din handicap după o centrare perfectă a lui Mbappe. Apoi, peste doar 2 minute, Vinicius Junior a egalat. Realul a dat lovitura în ultimele 10 minute ale partidei. Lucas Vazquez a înscris golul trei al gazdelor, iar finalul i-a aparținut lui Vinicius.

Brazilianul a majorat scorul la 4-2 după ce a reușit o cursă incredibilă, preluând balonul din propria jumătate de teren și finalizând în stil de mare maestru. În prelungiri, Vinicius a stabilit și scorul final după ce s-a distrat cu toți adversarii care i-au ieșit în cale.

În alte două meciuri ale serii s-au înregistrat rezultate surprinzătoare. Formația Paris Saint Germain a remizat pe teren propriu cu PSV Eindhoven, scor 1-1, după ce a fost condusă la finalul primei reprize. Juventus Torino a pierdut acasă partida cu Stuttgart, scor 0-1.

Tot aseară, o altă echipă italiană, AC Milan s-a impus pe teren propriu în fața grupări belgiene FC Brugge cu 3-1. Arsenal Londra a învins la limită pe Șahtar Donețk cu 1-0. Dmitro Riznik a înscris în propria poartă în prima repriză.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult