Tragedie la Vadul lui Vodă: Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe teritoriul unei baze de odihnă. Cine este pilotul care a decedat
ACTUALIZARE 15:15: Pilotul care și-ar fi pierdut viața în urma catastrofei aviatice de la Vadul lui Vodă este Alexander Koss, președintele Asociației Investitorilor Străini din Moldova. Despre decesul lui Koss a anunțat fostul premier Pavel Filip, pe rețelele de socializare. Contactată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a Autorității Aeronautice Civile, Bodolica Irina, nu a confirmat identitatea pilotului decedat.
Știrea inițială: O persoană și-a pierdut viața, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe teritoriul bazei de odihnă „Speranța” din orașul Vadul lui Vodă. Incidentul tragic a avut loc în dimineața zilei de 27 octombrie, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri.
Potrivit sursei citate, aeronava s-a prăbușit pe acoperișul unei clădiri cu un nivel din cadrul bazei de odihnă. Impactul a declanșat un incendiu, care a cuprins avionul de mici dimensiuni. Patru echipe de salvatori și pompieri au fost mobilizate la locul accidentului. În timpul intervenției, aceștia au descoperit cadavrul unei persoane în interiorul avionului.
Incendiul a fost localizat la ora 10:18, iar focul a fost complet stins la ora 10:25. Autoritățile urmează să stabilească cauza și circumstanțele care au dus la producerea acestui accident aviatic.
În ultimele 24 de ore, echipele de intervenție IGSU au acționat în 27 de situații de risc.