Cetățenii, avertizați prin SMS: Risc de amendă și închisoare pentru implicarea în fraude electorale
Poliția Republicii Moldova a lansat un apel către cetățeni, îndemnându-i să evite implicarea în fraude electorale. În mesajele transmise prin SMS, autoritățile avertizează că oferirea sau primirea de bani pentru vot reprezintă infracțiuni grave, sancționate cu amenzi de zeci de mii de lei și chiar închisoare.
Cetățenii primesc mesajul cu textul: „Poliția informează: Stimați cetățeni, fiți atenți la fraudele electorale. În cazul în care cineva încearcă să vă corupă, apelați Poliția. Oferirea de bani duce la amenda 57000 lei sau închisoare până la 5 ani, primirea de bani - amendă 37500 lei.”
Menționăm că, doar săptămâna trecută, Centrul Național Anticorupție a aplicat amenzi în sumă de peste un milion de lei pentru corupere electorală.
Amintim că, luni, 28 octombrie, procurorul general al Republicii Moldova a declarat într-o conferință de presă că fenomenul coruperi electorale și finanțarea partidelor politice orchestrate de „gruparea criminală Șor” au atins o amploare fără precedent. Începând cu septembrie 2022 și până în prezent, din Federația Rusă în Republica Moldova au ajuns fluxuri masive de bani ilegali. Inițial – prin contrabandă sau criptomonede, iar ulterior – prin intermediul unei bănci rusești aflată sub sancțiuni internaționale. 50 de milioane de lei au fost ridicați și confiscați. 28 de persoane au fost reținute, iar 35 sunt învinuite. Deși avocații lui Șor opun rezistență, procurorul general Ion Munteanu dă asigurări că oamenii legii au „și timp, și resurse, și putere, și răbdare” pentru a aplica legea „dur și corect”.