Oficiali israelieni negociază un armistițiu de 60 de zile cu Hezbollahul
Ministrul israelian al Energiei Eli Cohen, membru al Cabinetului de Securitate, anunță miercuri că negocieri se află în curs în interiorul Guvernului, privind termenii unui armistițiu cu Hezbollahul - de 60 de zile - în sudul Libanului, unde armata israeliană desfășoară o ofensivă terestră, prin care Israelul cere Hezbollahului să se retragă la nord de fluviul Litani, ca armata libaneză să fie desfășurată de-a lungul frontierei cu Israelul și garanția ca Israelul să-și păstreze libertatea de acțiune în cazul unor amenințări, relatează AFP, citată de news.ro.
„Există discuții. Cred că va mai dura ceva timp”, a dezvăluit el la postul public israelian de radio.
Postul israelian de televiziune Canalul 12 dezvăluia marți seara negocieri între premierul israelian Benjamin Netanyahu și un număr limitat de lideri israelieni în vederea unui armistițiu de 60 de zile.
Israelul cere retragerea Hezbollahului la nord de fluviul Litani, o desfășurare a armatei libaneze de-a lungul frontierei cu Israelul, un Mecanism Internațional de Intervenție în vederea punerii în aplicare a armistițiului și garanția faptului că Israelul își va păstra libertatea de acțiune în cazul unor amenințări, potrivit postului.
„Mulțumită tuturor operațiunilor (armatei israeliene) în ultimele luni și mai ales în ultimele săptămâni, vorbim despre un acord diplomatic, iar Israelul poate ajunge la aceste negocieri într-o poziție de forță după ce toată conducerea Hezbollah a fost eliminată, iar peste 2.000 de infrastructuri teroriste ale Hezbollah au fost atinse în mod semnifictaiv”, declară Cohen, un fost ministru al serviciilor de informații.
Presa israeliană scrie că consilierul în probleme legate de Orientul Mijlociu al președintelui american Joe Biden Brett McGurk și emisarul său special Amos Hochstein urmează să plece miercuri din Statele Unite pentru a se întâlni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și alți oficiali israelieni pentru a discuta despre condițiile unui posibil armistițiu cu Hezbollahul.
Armata israeliană a lansat o ofensivă terestră în sudul Libanului la 30 septembrie, după aproape un an de tiruri ale mișcării islamiste libaneze proiraniene în nordul Israelului, care au condus la deplasarea a cel puțin 60.000 de israelieni din noul țării.
Hezbollahul a deschis acest front în sudul Libanului la 8 octombrie 2023, în susținerea Hamas, la o zi după un atac sângeros al mișcării islamiste palestiniene din Fâșia Gaza în sudul Israelului.