Social

Elevii clasei I-a din 4 instituții de învățământ din nordul țării vor avea posibilitatea să studieze toate disciplinele în limba ucraineană

Din 1 septembrie anul viitor, elevii clasei I-a din 4 instituții de învățământ din raioanele Edineț, Ocnița, Rîșcani și Briceni vor avea posibilitatea să studieze toate disciplinele în limba ucraineană, cu predarea obligatorie a limbii române, a declarat pentru Radio Moldova șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice de la Ministerul Educației și Cercetării, Ivan Duminică. Potrivit acestuia, în cele 4 școli vor învăța atât copii ai refugiaților ucraineni, cât și de etnie ucraineană din Republica Moldova.

"Aceste 4 clase noi de limbă ucraineană vor fi organizate în Liceul Teoretic "Constantin Popovici" din satul Nihoreni, raionul Rîșcani, Liceul Teoretic "Vasile Suhomlinsci" din orașul Edineț, Liceul Teoretic Tețcani, raionul Briceni, Gimnaziul "Olga Cobîleanscaia" din satul Unguri, raionul Ocnița. Refugiații și părinții elevilor cu cetățenie a Republicii Moldova care sunt vorbitori de limbă ucraineană, ne-au rugat să deschidem mai multe clase. Pe viitor o să deschidem mai multe instituții de învățământ în limba ucraineană, suntem deschiși și pentru alte raioane".

Ivan Duminică, a mai subliniat că reprezentanții Ministerului Educației vor pregăti în următoarele luni cadrele didactice ca să poată preda disciplinele în limba ucraineană. De asemenea, specialiștii ministerului vor elabora manuale în limba ucraineană.

Serafim Gangan

Serafim Gangan

Autor

Citește mai mult