Internațional

Serbia: Acoperișul unei gări s-a prăbușit, ucigând cel puțin opt persoane

Cel puțin opt persoane au fost ucise vineri, când un acoperiș de beton de deasupra intrării unei gări din orașul Novi Sad, din nordul Serbiei, s-a prăbușit, a declarat ministrul de interne, potrivit dw.com.

„Opt corpuri au fost recuperate, opt persoane au murit, două persoane sunt la spital, dintre care una este în stare critică”, a spus ministrul de interne Ivica Dačić.

Mai multe persoane au fost prinse sub dărâmături, iar Dačić a spus că operațiunea de salvare va dura încă câteva ore.

„Peste 80 de salvatori sunt implicați, cu ajutorul utilajelor grele”, a declarat ministrul.

Nu a fost clar imediat ce a cauzat prăbușirea parțială, însă Gara din Novi Sad a fost redeschisă în iulie, după trei ani de lucrări de renovare. Lucrările de construcție continuau încă în unele părți ale stației.

Imaginile de supraveghere au arătat persoane care intrau și ieșeau din clădire și care stăteau pe bănci într-o zi însorită, înainte ca structura de beton să se prăbușească brusc.

Premierul sârb Milos Vucevic a descris-o ca fiind „o zi de vineri neagră pentru întreaga Serbie”: „Vom insista să găsim pe cei responsabili, cei care ar fi trebuit să asigure siguranța structurii. Transmit condoleanțe familiilor celor decedați”, a declarat el.

Posturile de televiziune sârbe arată serviciile de urgență la fața locului, inclusiv personal medical pregătind brancarde în apropiere, scrie digi24.ro. Utilaje grele pentru îndepărtarea molozului au fost aduse în fața gării.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult