Poliția anunță despre o nouă formă de atac prin falsuri, prin care jurnaliști și persoane publice din Republica Moldova sunt amenințați cu moartea
Poliția a anunțat, vineri seara, despre o nouă formă de atac prin falsuri, prin care jurnaliști și persoane publice din Republica Moldova sunt amenințați cu moartea. Potrivit unui comunicat al poliției, persoanele primesc apeluri directe sau sunete prin aplicații, la recepționarea cărora vorbește robotul, fiind preluată prin inteligența artificială vocea unei persoane publice.
„Chemăm cetățenii la calm și le garantăm că sunt în siguranță. Vă informăm că aceasta este o formă de atac menită să intimideze presa și persoanele publice prin crearea de presiune și panică”, se arată în comunicat.
Persoanele care primesc asemenea mesaje sunt îndemnate să raporteze toate cazurile poliției, iar jurnaliștii care au primit sau primesc astfel de apeluri - să contacteze echipa de comunicare a poliției pentru a înregistra aceste cazuri.
„Dacă sunt apelate și alte persoane- întrerupeți apelul și sunați la numărul unic de urgență 112”, se mai arată în comunicatul citat.
Menționăm că vineri seara și premierul Dorin Recean a venit cu un mesaj către cetățeni să nu se lase intimidați de amenintări.
„Aceste acte de intimidare au un singur scop, să creeze panică și frică, ca oamenii să se teamă să iasă la vot. Vă asigur, instituțiile statului vor asigura ordinea și vor proteja cetățenii. Vom rămâne uniți și puternici. Moldova este dreaptă, ieșim la vot cu încredere”, a declarat premierul.
CITEȘTE ȘI:
Prim-ministrul Dorin Recean către cetățeni: „Să ieșim la vot cu încredere”