Expert: Transferurile bănești de peste hotare în 2022, raportate la salariu, sunt de 2,3 ori mai mici decât în 2007
Transferurile de peste hotare în 2022 au atins maxima istorică de 1,75 de miliarde de dolari, însă raportat la salariu ele au fost de 2,3 ori mai mici decât în 2007. Precizarea a fost făcută de expertul în politici economice Veaceslav Ioniță, care a raportat transferurile de peste hotare la salariul obținut de moldoveni în țară.
Anul trecut moldovenii care muncesc peste hotare au transferat acasă peste 1,75 miliarde de dolari. Transferurile nete de valută au fost cu 126 de milioane de dolari mai mari decât în 2021.
Expertul economic Veaceslav Ioniță este de părerea că transferurile de peste hotare continuă să joace un rol extrem de important în economia Republicii Moldova, însă rolul lor este mult mai slab decât acum 15 ani. Raportat la salariu ele în prezent sunt de 2,3 ori mai mici decât în perioada 2005-2008.
Comparativ cu recordul precedent din 2008, transferurile din 2022 au fost cu 89 de milioane de dolari mai mari, punctează Veaceslav Ioniță, însă acestea puteau fi și mai mari, dacă nu asistam la o depreciere puternică a euro față de dolar în 2022.
Expertul economic a comparat datele și a raportat transferurile de peste hotare la salariul obținut de moldoveni în țară. Astfel în perioada 2005-2008, transferurile oficiale de peste hotare erau mai mari decât salariile primite în Republica Moldova. În prezent chiar dacă transferurile au atins cota maximă de 1,75 de miliarde de dolari totuși ele sunt de două ori mai mici decât salariile obținute de moldoveni în țară, care sunt estimate pentru 2022 la 3,22 de miliarde de dolari.