Internațional

Annalena Baerbock reafirmă sprijinul Germaniei pentru Ucraina în pragul celei de-a treia ierni de război

Șefa diplomației germane Annalena Baerbock este la Kiev, pentru a asigura Ucraina de sprijinul guvernului de la Berlin, în fața celei de-a treia ierni de război și a atacurilor rusești neîncetate asupra infrastructurilor ucrainene.

Germania, împreună cu numeroși parteneri din întreaga lume, este în mod ferm de partea Ucrainei. Îi vom sprijini pe ucraineni cât timp vor avea nevoie de noi pentru a-și putea urma drumul spre o pace justă”, a adăugat șefa diplomației germane, relatează dpa.

Este a opta sa vizită în Ucraina a ministrei de externe germane de la declanșarea invaziei ruse în februarie 2022.

Șefa diplomației germane, care vizitase Ucraina cel mai recent în luna mai, discută la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu ministrul de externe Andrii Sîbiha.

Ea a sosit în Ucraina în ajunul alegerilor prezidențiale din SUA, în condițiile în care o victorie a candidatului republican Donald Trump în aceste alegeri ar putea genera îndoieli cu privire la viitorul sprijin pentru Ucraina din partea principalului său susținător militar, remarcă Reuters.

Germania este principalul furnizor de ajutor militar pentru Ucraina din Europa și își coordonează îndeaproape sprijinul cu Washingtonul.

Baerbock a spus că Germania și-a mărit recent ajutorul de urgență pentru Ucraina cu alte 170 de milioane de euro, ca răspuns la bombardarea de către Rusia a infrastructurii energetice ucrainene.

Citește mai mult