Electorala

Nicu Popescu: Validarea referendumului permite Republicii Moldova să accelereze pe calea Uniunii Europene

Validarea referendumului și schimbarea Constituției va permite autorităților din Republica Moldova să accelereze în drumul lor spre Uniunea Europeană. Fostul ministru al Afacerilor Externe, Nicu Popescu, a mai punctat, în cadrul unei ediții speciale la Moldova 1, că politicienii trebuie să urmeze principiile democratice și să accepte voința poporului.

„Acest referendum deja a fost validat. Evident, așteptăm cu toții cu nerăbdare să vedem și rezultatele exacte, să vedem cifra finală. Și aici cred că pentru cei care își doresc o claritate în privința viitorului nostru este foarte important să mai folosească timpul rămas, inclusiv în diasporă, unde mai rămân câteva ore potențiale de vot, să iasă, să se pronunțe pe marginea întrebărilor puse astăzi pe buletinele de vot”.

Potrivit lui Popescu, în pofida campaniilor antieuropene, prezența la plebiscit a fost una peste așteptări.

„Prezența este una foarte încurajatoare. Cred că au jucat un anumit rol și aceste atacuri destul de brutale asupra sistemului politic din Republica Moldova, asupra libertății noastre de alegere care cu siguranță au indignat, au iritat și probabil au încurajat oamenii să refuze prin această prezență la urne să li se fure votul, să li se influențeze votul prin aceste metode destul de brutale de tentative de cumpărare de vot pe care toți le-am urmărit în ultimele săptămâni[...]. Știm foarte bine că campania împotriva întrebării puse la referendum, împotriva acestei perspective de a include în Constituție o prevedere privind aderarea la Uniunea Europeană a luat mai multe forme. A fost și o campanie proboicot, a fost și o companie pentru a încuraja să se voteze cu „Nu”. A fost și o campanie cu un mesaj care spunea că unii sunt pentru Europa, dar nu pentru referendum. Deci toate aceste campanii au lăsat o amprentă, dar, uitându-mă la diferența de rezultate, cred că amprenta este una foarte mică”.

Cât privește semnificația rezultatelor alegerilor pentru evoluția Republicii Moldova, inclusiv pentru negocierile de aderare care sunt în derulare, Popescu le consideră foarte importante.

„Pentru că tranșează într-un final această întrebare care se discută atât de mult în Republica Moldova: care este viitorul nostru, vrem să construim o democrație sau o dictatură, vrem în Est sau în Vest? Și acest referendum cu siguranță trebuie să tranșeze și să clarifice situația. Eu cred că aici ar fi corect și toți politicienii responsabili care se ghidează de principiile democratice să accepte și pe viitor voința poporului, inclusiv în politicile pe care le vor promova în cadrul partidelor lor. Și, evident, această validare a referendumului, schimbarea Constituției ne permite să accelerăm transpunerea legislației europene și să mergem în pas alert și dinamic în Uniunea Europeană”, a punctat fostul ministru.

Citește mai mult