Maia Sandu îl felicită pe Donald Trump pentru victoria în alegerile prezidențiale
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria sa în alegerile prezidențiale din Statele Unite. Șefa statului și-a exprimat dorința de a consolida relația dintre cele două țări. Într-un mesaj publicat pe platforma X, Sandu a evidențiat importanța parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și SUA și a reiterat deschiderea Republicii Moldova pentru colaborări mai strânse pe plan economic și în domeniul securității, în beneficiul ambelor națiuni.
„Felicitări, președinte Donald Trump, pentru victoria în alegeri,” a scris Sandu. „Moldova prețuiește relația sa cu Statele Unite, partenerul nostru strategic, și așteaptă cu nerăbdare să aprofundeze cooperarea noastră pentru un viitor cu mai multă prosperitate și securitate pentru popoarele noastre.”
Congratulations, President @realDonaldTrump, on your election victory.
— Maia Sandu (@sandumaiamd) November 6, 2024
Moldova cherishes its relationship with the United States, our strategic partner, and looks forward to deepening our cooperation for a future of greater prosperity and security for our people.
Precizăm că Donald Trump, candidatul republican în alegerile prezidențiale americane, și-a proclamat victoria într-un mare miting electoral la sediul campaniei sale din Florida. Numărătoarea voturilor continuă, inclusiv în așa-numitele state cheie, dar se pare că Trump are deja o majoritate de voturi în Carolina de Nord, Georgia si conduce in Pennsylvania - o victorie care i-ar aduce ultimele sufragii necesare. Pentru a câștiga alegerile, Trump - care a mai fost președinte între 2016 -2020 - are nevoie de 270 de electori. În acest moment este creditat cu 267 față de 214 pentru contracadidata democrată, vicepreședinta Kamala Harris.