Anatolie Nosatîi participă la reuniunea SEDM. Parcursul european al Republicii Moldova și securitatea regiunii Mării Negre - pe agendă
Evoluțiile recente privind situația de securitate din regiunea Mării Negre și parcursul european al Republicii Moldova au fost subiectele discutate de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, în cadrul unei întrevederi cu omologul său român, Angel Tîlvăr, în marja Reuniunii ministeriale a Procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), desfășurată la Tirana, Albania.
În cadrul dialogului, ministrul român a subliniat importanța sprijinului ferm pentru țara noastră în fața provocărilor de securitate și a încercărilor de destabilizare, parte a acțiunilor hibride ale Federației Ruse.
„Am transmis felicitări partenerilor de la Chișinău pentru realegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova și pentru rezultatele referendumului, care demonstrează angajamentul ireversibil față de integrarea europeană. Vom continua dialogul la nivel politico-militar pentru a răspunde nevoilor de sprijin ale Chișinăului pentru parcursul european al țării”, a declarat Angel Tîlvăr.
Ministrul Apărării Naționale al României a subliniat că Republica Moldova este prima țară care a semnat un Parteneriat în domeniul securității și apărării cu Uniunea Europeană, la 21 mai: „Acest parteneriat, alături de inițiativele bilaterale și de sprijinul financiar oferit prin Facilitatea Europeană pentru Pace, joacă un rol crucial în modernizarea și consolidarea forțelor armate ale Republicii Moldova”.
De asemenea, ministrul Tîlvăr a salutat participarea țării noastre pentru prima dată ca membru cu drepturi depline, în cadrul Procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei, după aderarea formală de la Ankara, în 2023.