Modificarea cererilor de compensații la energie, posibilă doar în două situații. Precizările autorităților
Cetățenii care se înregistrează în sistemul de compensații până la 28 noiembrie vor primi sprijinul financiar pentru energie la începutul lunii decembrie, a anunțat secretara de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder, în cadrul emisiunii „Bună dimineața” de la Moldova 1. Ajder a precizat că solicitantul va putea opera modificări în cererea depusă în sistem doar în cazul nașterii unui copil sau decesului unui membru al gospodăriei, situații în care veniturile vor fi recalculate, iar valoarea compensației ajustată.
Ajder a reamintit cetățenilor că spre deosebire de anii precedenți, când compensațiile se aplicau direct în factură, în acest an, beneficiarii vor putea ridica ajutorul financiar în mod direct, fie la oficiile poștale, fie prin transfer pe cardul social sau în contul personal.
„Toate prestațiile din partea statului sunt achitate așa, pensiile, indemnizațiile, ajutorul social. Tot ce vine de la stat vine sub formă de plăți monetare. În ultimii doi ani acele compensații în factură au fost acordate așa pentru că a fost o măsură de criză, nu am avut timp să setăm sisteme de plăți. Cea mai simplă soluție care a funcționat pe moment a fost includerea compensațiilor în factură, dar aceasta nu este o măsură eficientă pe termen lung”, a explicat secretara de stat de la Ministerul Muncii.
Conform datelor prezentate de ministerul de resort, în primele patru zile de la deschiderea sistemului de compensații, au fost depuse 210 000 de cereri, dintre care 89 000 de solicitări au fost înregistrate cu ajutorul asistenților sociali.
Pentru a beneficia de compensații, toți consumatorii trebuie să depună cerere, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în sistem anul trecut. Cererea poate fi depusă online, prin intermediul platformei compensatii.gov.md sau cu ajutorul registratorilor. Sunt eligibile toate gospodăriile încălzite pe bază de gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete, brichete).
Precizăm că, în perioada rece a anului 2023-2024, peste 792 de mii de gospodării s-au înregistrat la compensații din partea statului. În total, au fost alocate peste 2,5 miliarde de lei.
Compensațiile pentru sezonul rece: Peste 105 mii de cereri, depuse în două zile