Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate. Președinta a cerut schimbări la Procuratura Anticorupție
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat în această dimineață Consiliul Suprem de Securitate (CSS) pentru a analiza problema corupției politice și a identifica soluții pentru accelerarea măsurilor de combatere, anunță instituția prezidențială.
Maia Sandu, după ce au fost depistate drone pe teritoriul țării: Trebuie să achiziționăm tehnica necesară pentru a proteja țara și cetățenii
Războiul la hotar și faptul că dronele rusești survolează spațiul Republicii Moldova reprezintă un motiv de îngrijorare. O declarație în acest sens a fost făcută de șefa statului, Maia Sandu, în cadrul unui briefing, după ce ieri, pe teritoriul țării noastre, au fost depistate două drone de origine rusească.
„Din prima zi de război am făcut totul ca să protejăm spațiul aerian al R. Moldova, inclusiv aceste achiziții pe care le-am făcut au fost ca să putem depista și să nu avem situații care crează pericol pentru cetățeni” a declarat Sandu.
Deși autoritățile au raportat că aceste drone nu reprezintă un pericol iminent, președinta a îndemnat cetățenii să rămână în continuare vigilenți.
„Trebuie să fim vigilenți și să achiziționăm tehnica de care este nevoie ca să avem toată țara protejată și ca toți cetățenii să se simtă în siguranță”, a subliniat Maia Sandu.
Amintim că două drone rusești au fost depistate duminică, 10 noiembrie, pe teritoriul suveran al Republicii Moldova - una în raionul Căușeni și alta la Râșcani.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe teritoriul țării noastre au fost depistate mai multe fragmente de dronă sau rachete.
Șefa statului cheamă partidele politice la consultări privind combaterea fenomenului de corupție electorală
Președinta Maia Sandu a lansat un apel către partidele politice pentru a discuta măsuri urgente împotriva corupției, cu un accent special pe combaterea corupției electorale. Potrivit ei, consultările publice ar urma să se desfășoare joi.
„Joi voi avea discuții cu reprezentanții partidelor politice despre măsurile urgente de combatere a corupției politice”, a declarat Maia Sandu, menționând că această problemă afectează nu doar un singur partid.
„Ceea ce s-a întâmplat la aceste alegeri și la referendum nu a afectat un partid politic sau un candidat, mai mulți candidați și mai multe partide politice sunt afectate de cumpărare de voturi și cu toții ne dorim ca cetățenii Republicii Moldova trebuie să decidă cine trebuie să conducă țara și nu banii murdari care vin dintr-o parte sau alta”, a declarat Maia Sandu
Șefa statului a precizat că discuțiile vor viza, atât propunerile guvernului, cât și inițiativele partidelor politice, în încercarea de a identifica măsuri rapide și eficiente pentru a sancționa și elimina acest „fenomen periculos pentru democrația și securitatea Republicii Moldova”.
Maia Sandu cere schimbări la Procuratura Anticorupție
„Schimbările pe care le-am făcut la Procuratura Anticorupție nu au dat rezultate și sugestia CSS pentru Guvern a fost să vină cu o propunere nouă pentru a schimba situația de la Procuratura Anticorupție. Am văzut un eșec total pe lupta acesteia împotriva corupției mari și mai ales pe lupta împotriva corupției politice”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a menționat că în cadrul ședinței CSS a fost discutată și nevoia de adopta în lectură finală Legea privind crearea Curții Anticorupție și crearea acestei instituții. Parlamentul urmează să mai aibă consultări publice pe marginea acestei legi în această săptămână, astfel încât să avem procese clare, transparente și eficiente pentru a crea o Curte Anticorupție puternică, care să se ocupe în special de cazurile de corupție mare, inclusiv corupția politică”.
De asemenea, șefa statului a declarat că evaluarea externă a judecătorilor trebuie finalizată, în pofida îndârjirii cu care unii luptă împotriva acestui proces de evaluare externă. „Noi avem nevoie de instituții în care se regăsesc oameni corecți și onești. O parte dintre judecătorii corupți au fost deja eliminați din sistem și este important să continuăm acest proces”, a spus președinta.