Internațional

Corespondență // Furia fermierilor din UE și ce este MERCOSUR

Odată cu toamna, a venit iar timpul ca fermierii europeni să se mobilizeze. În săptămâna care se încheie, mii de fermieri europeni au manifestat deja în Bruxelles, în fața instituțiilor UE, iar în Franța, sindicatul lor principal, FNSEA, face apel la lumea agricolă să întreprindă diverse acțiuni începând de luni 18 noiembrie pentru a-și exprima opoziția față de un proiect de acord între Uniunea Europeană și țările Mercosur.

Ce este acest proiect de acord de liber schimb al Uniunii Europene care duce în mod regulat la câte o „revoltă agricolă”? În discuție de mai bine de 20 de ani, acordul ar putea fi încheiat până la sfârșitul anului 2024. Va fi pe agenda summitului G20 din Brazilia, pe 18 și 19 noiembrie. Mercosur este un acord de liber schimb creat în 1991 de Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay, la care a aderat în 2012 și Venezuela (suspendat de atunci) și în 2023 - Bolivia. Acesta prevede libera circulație a mărfurilor, serviciilor și cetățenilor. Alte țări din America Latină sunt asociate cu Mercosur (Chile, Columbia, Peru și Ecuador).

Acum vine întrebarea: de ce vrea Europa să încheie o înțelegere comercială cu aceste țări? Proiectul de acord acoperă între 40 și 45 miliarde de euro în importuri și exporturi. El prevede o reducere semnificativă a barierelor tarifare. Companiile europene ar putea beneficia de o mai mare deschidere a piețelor publice în țările Mercosur și ar putea exporta produse și servicii industriale (industrie auto, chimică, produse farmaceutice, textile etc.). În schimb, țările Mercosur ar trebui să poată exporta produse agricole și alimentare în Europa. Acesta este motivul pentru care acest proiect este adesea prezentat ca un acord numit: „carne pentru mașini”. Un prim acord încheiat în 2019 între Europa și țările Mercosur nu a fost niciodată validat: fermierii europeni contestă cu febrilitate acest proiect.

Proiectul de acord ar putea autoriza importul în Europa a 90-100.000 de tone de carne și 60.000 de tone de orez pe an. Dar, standardele agricole, de mediu sau sociale nu sunt aceleași. Antibioticele care grăbesc creșterea și anumite îngrășăminte de origine animală sunt autorizate în America de Sud. O denaturare a concurenței care ar avea inevitabil un impact asupra producției agricole europene. Carnea de vită, păsările de curte, porumbul și zahărul sunt în principal afectate.

Care este poziția țărilor europene? „Mercosur, așa cum este, nu e un tratat acceptabil”, a spus deja Emmanuel Macron. Germania și Spania, în schimb, sunt în favoarea acordului propus între Europa și Mercosur. Polonia și Austria și-au exprimat însă în mod regulat opoziția. Dacă Franța dorește să obțină o minoritate de blocaj în cadrul Consiliului European, trebuie să reunească cel puțin patru state. Țări precum Italia, Irlanda sau Olanda ar putea înclina balanța. Dacă s-ar ajunge la un acord, acesta ar trebui apoi ratificat de Parlamentul European, acolo unde populismul naționalist e în floare.

Pe scurt, nu mâine vom mânca biftecuri îngrășate cu hormoni din Argentina. Dar agricultorii europeni continuă să manifesteze. La urma urmei, odată terminate recoltele, nu mai e mare lucre de făcut până la sărbători.

Autor: Dan Alexe

Citește mai mult