Rusia a oprit livrările de gaze naturale către Austria. Gazprom, nemulțumit că a fost obligat să achite amenzi de 230 de milioane de euro
Rusia a oprit astăzi dimineață livrările de gaze naturale către Austria. Gazprom, gigantul energetic din Rusia, este nemulțumit că a fost obligat să achite amenzi de 230 de milioane de euro pentru nerespectarea prevederilor contractuale, scrie Euronews. Anunțul a fost făcut de compania austriacă, care administrează rețeaua de transport al gazelor.
Chiar dacă va rămâne fără gaze din Rusia, compania austriacă dă asigurări că dispune de surse alternative de import.
Austria, alături de Slovacia, sunt printre puținele state din Uniunea Europeană dependente de gazul rusesc.
Majoritatea țărilor europene se bazează în prezent pe importuri din Norvegia, Africa de Nord și Azerbaidjan.
Înainte de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, Kievul și Moscova au încheiat un acord pe cinci ani, potrivit căruia Rusia a agreat să trimită către Europa cantități fixe de gaz prin sistemul de conducte al Ucrainei - construit în perioada în care ambele țări făceau parte din Uniunea Sovietică.
Gazprom, compania energetică deținută majoritar de statul rus, câștigă bani din gaz, iar Ucraina încasează taxe de tranzit. Acest acord expiră la sfârșitul anului, iar ministrul ucrainean al Energiei, Gherman Galușcenko, a declarat că Ucraina nu vrea să-l prelungească.