Electorala

VOX// Moldovenii cu cetățenie română, prezenți la urne: au votat pentru o Românie unită și prosperă

Circa 70 de mii de moldoveni cu cetățenie română au participat deja la alegerile prezidențiale din România, votând în cele 59 de secții deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Alegătorii din stânga Prutului spun că și-au exprimat votul pentru o Românie dezvoltată, unită și prosperă, care să manifeste interes față de Republica Moldova.

La Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău aglomerația a fost mare întrucât în interiorul instituției au fost deschise trei secții de votare. Oamenii spun că au venit să voteze pentru un viitor mai bun.

„Pentru o Românie mai bună, pentru o viață mai fericită. Avem mari așteptări de la noul președinte. Poate curând intrăm și noi în România Mare”; 00:18

„Am votat pentru o Românie modernă ca să fie mai aproape de cetățenii ei și inclusiv față de cei din Republica Moldova și așteptăm să mergem pe calea cea dreaptă”;

„Am votat pentru un viitor fără corupție, dezvoltare economică, să nu uite de Basarabia în primul rând”;

„Am votat pentru ca să fie oleacă de regulă în România și poate cu ajutorul lor să ajungem și noi în Comunitatea Europeană”, au spus oamenii.

Aglomerată a fost și secția de votare din orașul Ialoveni, deschisă în incinta Casei de Cultură. Cetățenii români din Republica Moldova ne-au spus că alegerile din România joacă un rol important și pentru țara noastră.

„Pentru o Românie modernă, pentru o Românie europeană, pentru o Românie care este avocatul Republicii Moldova în Uniunea Europeană”;.

„Pentru un învățământ conform standardelor europene”;

„Pentru schimbări în favoarea poporului, pentru promisiunii frumoase. Însuși poporul român să fie satisfăcut de ceea ce au nevoie, să le satisfacă necesitățile lor să zicem așa”;

„ Așteptăm să fie pace, așteptăm să fie o colaborare frumoasă să ne creștem copiii în pace, să vină acasă cei plecați și să avem o armonie între țara noastră și România”, au mai spus oamenii.

Pentru alegerile prezidențiale, România a înființat 950 de secții de votare în diaspora. Procesul electoral se va încheia astăzi la ora 21:00, ora locală. În diaspora, votarea a început vineri la ora 12:00, s-a votat și pe parcursul zilei de sâmbătă, se votează și astăzi. În cele aproape 19 mii de secții de votare din România, alegerile președintelui au loc doar astăzi. În cadrul primului tur al prezidențialelor, românii își pot da votul pentru unul dintre cei 14 candidați înscriși în cursă.

Citește mai mult