„Moldovagaz” solicită majorarea tarifelor la gazele naturale. ANRE se întrunește miercuri în ședință
„Moldovagaz” a solicitat ANRE să aprobe majorarea tarifelor la gazele naturale cu circa 4 lei per metru cub, începând cu 1 decembrie. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va examina solicitarea, miercuri, 27 noiembrie.
Potrivit cererii „Moldovagaz”, tariful mediu pentru furnizarea gazelor ar urma să crească până la 14,04 lei per metru cub (fără TVA), ceea ce reprezintă o majorare de 39,7% față de tariful actual de 10,05 lei (fără TVA), aprobat în luna mai 2024.
Dacă ANRE va aproba solicitarea furnizorului de gaze, atunci consumatorii casnici ar putea achita, din 1 decembrie, un tarif de 16 lei și 17 bani pentru un metru cub (fără TVA), sau cu 33,1% mai mult decât tariful actual de 12 lei și 15 bani (fără TVA).
Premierul Dorin Recean a declarat, în ședința Guvernului din 11 septembrie, că cetățenii Republicii Moldova nu vor achita tarife mai mari pentru gazele naturale și energia electrică în acest sezon. Mai mult, el a calificat drept „false” declarațiile apărute anterior în spațiul public cu privire la eventuale creșteri ale tarifelor.
„Campania electorală încă n-a început, dar văd că, ca la comandă, s-a început un atac cu informații false. În mod special în ceea ce privește tarifele la gaz și la energia electrică. Guvernul într-adevăr nu poate să cunoască ce va fi pe piața internațională, dar vreau să asigur toată lumea că moldovenii în acest sezon nu vor plăti tarife mai scumpe la gaz și electricitate. Cei care participă în campania electorală, vreau să-i rog să se concentreze pe proiecte de dezvoltare. Să arate cum ei vor dezvolta Republica Moldova mai degrabă decât să decât să promoveze informații false”, a declarat Dorin Recean.
Într-o intervenție recentă la Radio Moldova, premierul Dorin Recean a declarat că nu există premise pentru micșorarea tarifului la gaz. „Astăzi cu siguranță nu putem vorbi despre o reducere a prețurilor la gaz. Ceea ce este important este să asigurăm stabilitatea prețurilor și, corespunzător, Guvernul pregătește măsurile care sunt necesare, pentru ca, indiferent ce se întâmplă pe piață, să nu aibă de suferit consumatorul”.
Menționăm că ultima ajustare a tarifului la gaze a fost aprobată de ANRE la începutul lunii mai curent. Conform deciziei ANRE din 2 mai, tariful s-a redus cu 1,24 de lei până la 12 lei și 15 bani pentru un metru cub.
Precizăm că cel mai mare preț plătit de consumatorii din Republica Moldova a fost de 29,27 lei, cu TVA inclus. Tariful a fost în vigoare în perioada octombrie 2022 - iulie 2023.