Economic

Gaz mai scump din 1 decembrie. Consumatorii vor plăti 16,74 lei pentru un metru cub

ACTUALIZARE 11:10 Facturile la gaze vor crește. Consumatorii casnici vor plăti cu 3 lei și 62 de bani mai mult pentru fiecare metru cub de gaz. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi, 29 noiembrie, noul tarif de 16 lei și 74 de bani pentru un metru cub, TVA inclus. Decizia intră în vigoare de la 1 decembrie

Consiliul de administrație al ANRE s-a retras în deliberări

După aproximativ o oră de dezbateri, Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică s-a retras în deliberări. Acesta urmează să aprobe decizia privind noul tarif la gazele naturale, care ar putea aduce o majorare de peste trei lei pe metru cub.

Socialiștii protestează în fața ANRE

În timpul ședinței Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Partidul Socialiștilor și simpatizanții săi au organizat un protest în fața sediului instituției. Manifestanții se opun propunerii de majorare a tarifelor la gazele naturale și cer demisia conducerii ANRE și a guvernării.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică examinează aprobarea unui nou tarif pentru gazele naturale

Astfel, după ce SA ”Moldovagaz” a cerut stabilirea unui tarif de 17,46 lei pentru un metru cub de gaz, cu tot cu TVA, ANRE propune un tarif de 16,74 lei.

Amintim că S.A. „Moldovagaz” a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să aprobe majorarea tarifului începând cu 1 decembrie. În prezent, acesta este de 13 lei și 12 bani. Moldovagaz motivează cererea de ajustare a tarifului prin creșterea prețului de achiziție cu șapte la sută. Mai exact, este vorba de un preț mediu de peste 520 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Solicitarea a venit la o zi după ce ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut o întrevedere cu președintele Gazprom, Alexei Miller, la Sankt Petersburg, unde au discutat despre livrările de gaze naturale în Republica Moldova în baza contractului existent după 1 ianuarie, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt.

Amintim că, recent, premierul Dorin Recean a anunțat, în cadrul ședinței de guvern, că cetățenii nu vor achita tarife mai mari pentru gazele naturale și energia electrică în acest sezon.

Citește mai mult